Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1697: Dronă în Moldova, risc de blackout, atac masiv la Kiev și haos la Moscova. Rusia îl laudă pe Trump

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1525: Alertă la Chișinău, spion din Moldova și catastrofă ecologică. Estonia acuză greșeala Europei

moldova-rusia-ucrainamoldova-rusia-ucraina
28 aprilie 2026, ora 17:29

Alertă în cartierul Telecentru al Chișinăului. Un obiect asemănător cu o dronă a fost găsit pe acoperișul unui bloc de locuit de pe strada Sprîncenoaia. Poliția a fost anunțată de un trecător care a auzit drona, iar la fața locului au intervenit specialiștii Secției Tehnico-Explozive, care au securizat zona. Pentru siguranță, locatarii dintr-o scară a blocului au fost evacuați temporar, până când obiectul a fost ridicat de specialiști. Este același bloc în care, acum două săptămâni, a avut loc un incendiu.

Președinta Maia Sandu a anunțat că l-a grațiat pe Alexandru Bălan, spionul KGB acuzat de trădare de țară în România, și l-a dat la schimb pentru un spion moldovean ținut captiv în Rusia. Șefa statului i-a mulțumit președintelui Trump pentru „implicarea sa”. În total, doi ofițeri moldoveni ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS), aflați în captivitate în Rusia, au fost eliberați. Europa a făcut o greșeală la începutul războiului din Ucraina, susține președintele Estoniei.

UPDATE Europa are probabil mai multă nevoie de Ucraina decât invers în materie de apărare și, prin urmare, ar trebui să-și pună întrebări despre apartenența acesteia la Uniunea Europeană și NATO, a declarat marți președintele finlandez Alexander Stubb, relatează AFP, conform Agerpres.

UPDATE Forțele ruse au lansat 123 de drone asupra Ucrainei în noaptea de 27 spre 28 aprilie, dintre care 95 au fost interceptate sau bruiate, potrivit Forțelor Aeriene ucrainene, citate de Ukrainska Pravda. Aproximativ 80 dintre aparate erau drone kamikaze Shahed. Atacurile au continuat și ziua. momentul în care o dronă lovește un bloc în construcție din Kiev a fost filmat de martori:

UPDATE Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că o eventuală unire cu România ar putea accelera procesul de aderare la Uniunea Europeană, însă o astfel de decizie depinde exclusiv de voința majorității cetățenilor. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat publicației franceze „Le Monde”. „Acest lucru ne-ar permite să aderăm mai repede la UE și ne-ar putea ajuta”, a afirmat Maia Sandu, menționând în același context că deține și cetățenia română. Ea a subliniat că „o asemenea decizie trebuie luată de majoritatea cetățenilor”. În același interviu, președinta a indicat că autoritățile de la Chișinău iau în calcul și alte variante pentru avansarea pe drumul european, inclusiv posibilitatea aderării fără regiunea transnistreană. „Aceasta este o soluție posibilă”, a precizat șefa statului. Maia Sandu a descris integrarea europeană drept un obiectiv strategic major pentru Republica Moldova: „Pentru noi, aderarea la UE nu este doar un vis, ci o strategie de supraviețuire ca stat democratic”. 

UPDATE Președintele eston Alar Karis a declarat că, imediat după începerea războiului din Ucraina, Europa a ratat o oportunitate care nu se mai întrevede în prezent, relatează ERR. Karis a declarat într-un interviu acordat radiodifuzorului public finlandez Ylecă relațiile cu Rusia vor rămâne dificile pentru o perioadă îndelungată, chiar dacă războiul din Ucraina s-ar încheia. „Cel mai important lucru este că Rusia trebuie să se schimbe”, a subliniat președintele eston. El a invocat exemple din istoria modernă pentru a ilustra faptul că schimbarea este posibilă. „Germania nazistă a fost un stat agresor. După Al Doilea Război Mondial, odată ce conducerea țării a fost pedepsită, Germania s-a schimbat. În mai puțin de zece ani a aderat la NATO și apoi la Uniunea Europeană”, a amintit liderul de la Tallinn, scrie HotNews. „Când forțele ruse au fost împinse înapoi din zona Kievului spre granițele Rusiei, Europa a avut ocazia să aducă agresorul la masa negocierilor. În acest moment, nimeni nu mai e interesat de aceasta”, a spus Karis cu regret.

UPDATE Jurnalistul Andrzej Poczobut, corespondent al influentului cotidian polonez Gazeta Wyborcza și laureat al Premiului Saharov acordat de Uniunea Europeană, a fost eliberat din închisoarea din Bielorusia în cadrul unui schimb de prizonieri cu Polonia, au anunțat marți oficiali din ambele țări, preluați de AP. Schimbul a implicat în total zece prizonieri din mai multe state: trei polonezi și doi moldoveni au fost eliberați de autoritățile belaruse, potrivit trimisului special al administrației Trump pentru Bielorusia, John Coale, care a confirmat operațiunea într-o postare pe platforma X, în care mulțumește inclusiv României pentru implicare: „Mulțumim Poloniei, Moldovei și României pentru sprijinul lor neprețuit în acest efort, precum și pentru disponibilitatea președintelui Lukașenko de a continua o colaborare constructivă cu Statele Unite”. Polonia a trimis la rândul său trei prizonieri în Bielorusia, restul schimbului implicând și alte țări partenere, scrie Mediafax.

UPDATE Doi moldoveni, angajați ai SIS, au fost eliberați din captivitate în Rusia și vor fi aduși acasă, anunță președinta Maia Sandu. Operațiunea a fost posibilă în urma unui schimb internațional, în care au fost predați doi deținuți, printre care și Alexandru Balan, extrădat recent în Republica Moldova și acuzat de trădare de țară în interesul KGB-ului din Belarus. Potrivit șefei statului, Balan a fost grațiat pentru a putea pleca în Belarus. Alături de el, a fost predată și Nina Popova, cetățeană a Federației Ruse, despre care Maia Sandu spune că acționa împotriva Republicii Moldova.

UPDATE Ucraina cere oprirea imediată a operațiunilor militare din jurul centralelor nucleare, avertizând asupra riscului unui dezastru. Kievul acuză Rusia că pune în pericol siguranța nucleară, inclusiv prin atacuri asupra infrastructurii de la Cernobîl și Zaporojie.

UPDATE „Echipele de investigație, în comun cu experții Secției tehnico-explozivă a Poliției și cei ai ministerului apărării, au încheiat examinarea întregului perimetru unde, noaptea trecută, a căzut o dronă. A fost nevoie de o cercetare minuțioasă, în contextul în care zona este una populată. Colegii noștri informează că obiecte sau substanțe explozive nu au fost detectate. Totodată, părțile componente ale dronei sunt supuse unei expertize detaliate, pentru a-i putea stabili structura și proveniența. Poliția reiterează apelul ca, în cazul observării unor obiecte suspecte, cetățenii să nu intervină personal, dar să alerteze imediat poliția, la 112”, se arată într-un comunicat al oamenilor legii de la Chișinău.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin l-a demis pe Evgheni Primakov de la conducerea agenției Rossotrudnicestvo, responsabilă de influența culturală externă a Rusiei, potrivit Kyiv Post. Acesta a fost înlocuit cu Igor Ceaika, fiul fostului procuror general. Decizia vine pe fondul suspiciunilor că centrele „Casele rusești” sunt folosite pentru operațiuni de influență și spionaj, scrie Spotmedia.

UPDATE Serviciile ucrainene au arestat un student acuzat că transmitea informații despre infrastructura energetică către FSB. Tânărul ar fi fost recrutat prin Telegram și riscă închisoare pe viață pentru trădare. Autoritățile spun că a fost prins înainte de a putea transmite datele, scrie Spotmedia.

UPDATE Aproape fiecare al treilea bloc din orașul Zaporojie a fost avariat de bombardamentele rusești, potrivit autorităților locale citate de Ukrinform. În total, 1.405 clădiri au fost afectate, unele fiind lovite de mai multe ori.

UPDATE Autoritățile din Sloviansk au decis să demonteze liniile de troleibuz pentru a le proteja de bombardamente, potrivit Ukrinform. Măsura permite instalarea de plase anti-dronă și conservarea echipamentelor. Aproximativ 47.000 de civili au rămas în oraș, iar evacuările continuă.

UPDATE Dronele ruse au atacat orașul Konotop, din regiunea Sumî, provocând pagube importante infrastructurii civile, potrivit Ukrinform. Au fost afectate clădiri rezidențiale, administrative și spitalul central, iar rețeaua de tramvaie a fost avariată, scrie Spotmedia.

UPDATE 19 localități din regiunea Sumî au fost atacate, cu bombe aeriene ghidate, drone și artilerie. O femeie a fost ucisă, iar alte patru persoane au fost rănite. Au fost distruse locuințe, un depozit și mai multe clădiri civile, inclusiv o grădiniță. Autoritățile au deschis dosare penale pentru crime de război.

UPDATE Administraţia militară din Herson a raportat că marţi dimineață militarii ruși au atacat cu o dronă cartierul Korabelni, rănind un bărbat de 61 de ani. Potrivit autorităţilor, bărbatul se afla în curtea casei sale în momentul atacului. Cartierul Korabelni a fost atacat de ruşi cu o dronă şi luni seară, în jurul orei 20:00. În urma loviturii respective a fost rănit un bărbat de 47 de ani care se afla pe stradă în acel moment. În ultima săptămână, forțele Federației Ruse au atacat regiunea Herson cu 4.364 de drone și au efectuat 575 de bombardamente – potrivit purtătorului de cuvânt al Corpului 30 de Infanterie Marină al Forțelor Navale ale Ucrainei, Pavlo Drohal, scrie Rador.

UPDATE Un studiu realizat de Ombudsmanul militar al Ucrainei a arătat că soldații care sunt de mai bine de 40 de zile pe poziții de pe linia frontului dezvoltă apatie și „nu le mai pasă dacă supraviețuiesc sau nu”. Concluziile vin pe fondul unor îngrijorări mai ample cu privire la sistemul de mobilizare al Ucrainei, care s-a confruntat cu provocări persistente în ceea ce privește recrutarea și rotația în timpul războiului pe scară largă. Armata ucraineană s-a confruntat cu lipsa de personal și cu desfășurări prelungite, unele trupe rămânând pe poziții luni de zile din cauza lipsei de înlocuitori, potrivit Kyiv Independent. Cercetarea efectuată de Biroul Ombudsmanului Militar indică faptul că desfășurările prelungite duc la o tensiune psihologică severă, scăzând eficacitatea în luptă. 

UPDATE „În cursul săptămânii trecute, Rusia a lansat asupra Ucrainei aproximativ 1.900 de drone de atac, aproape 1.400 de bombe aeriene ghidate și circa 60 de rachete de diferite tipuri. Acest lucru subliniază cât de oportune sunt noile contribuții ale partenerilor la programul PURL, precum și aprobarea celui de-al 20-lea pachet de sancțiuni al UE și a pachetului european de sprijin în valoare de 90 de miliarde de euro, adoptat în Cipru. Mulțumesc tuturor partenerilor care ajută. Sistemul nostru de apărare antiaeriană demonstrează deja un procent foarte ridicat de interceptare a dronelor – peste 90%. Este necesar să lucrăm pentru ca acest procent să crească constant, nu doar în ceea ce privește doborârea dronelor, ci și a rachetelor balistice. Fiecare livrare suplimentară de rachete pentru apărarea antiaeriană înseamnă vieți salvate, orașe mai bine protejate și infrastructură critică mai sigură”, a scris Volodimir Zelenski pe Telegram.

UPDATE Trupele ruse au lansat aproape 30 de atacuri asupra regiunii Dnipropetrovsk, folosind drone și artilerie. Zonele Nikopol și Krivoi Rog au fost cele mai afectate, cu distrugeri în infrastructură și locuințe.

UPDATE Apărarea aeriană a Rusiei întâmpină dificultăți în fața numărului tot mai mare de drone folosite de Ucraina, iar această vulnerabilitate permite Kievului să extindă raza și intensitatea atacurilor asupra infrastructurii militare și energetice din interiorul teritoriului rus. Concluziile apar într-un raport publicat de ISW, citat de publicația Kyiv Post. Potrivit analiștilor, sistemele de apărare aeriană ale Rusiei sunt „suprasolicitate”, ceea ce face dificilă protejarea simultană a tuturor obiectivelor strategice. În aceste condiții, forțele ucrainene reușesc să desfășoare atacuri tot mai adânci în interiorul Rusiei, vizând rafinării, baze militare și infrastructură energetică.

UPDATE Ecologiștii au declarat că este vorba de „cea mai mare catastrofă ecologică” de pe întreaga coastă a Mării Negre a Rusiei, au subliniat riscul ploilor acide și au menționat că impactul negativ asupra mediului local va persista timp de câțiva ani. În ciuda acestui fapt, președintele Vladimir Putin nu a comentat până acum în niciun fel situația de urgență din Tuapse. Catastrofa ecologică a fost ignorată și de canalele de stat, scrie Digi24.

UPDATE Armata Ucrainei a efectuat în cursul nopţii un nou atac asupra rafinăriei de petrol din Tuapse, Rusia – a anunțat marţi Statul Major, într-o postare pe Telegram. Statul Major a precizat că loviturile cu drone au fost înregistrate la instalație, provocând un incendiu. Amploarea pagubelor este în curs de evaluare, a adăugat acesta.

UPDATE Dronele ucrainene au atacat din nou rezervoare de stocare a petrolului din Tuapse, în sudul Rusiei, în noaptea de luni spre marți, înainte ca incendiile provocate de loviturile anterioare să fie stinse, potrivit Kiev Independent. Este al treilea atac asupra rafinăriei în mai puțin de două săptămâni. Autoritățile ruse susțin că incendiul ar fi fost provocat de resturi de drone, însă martorii vorbesc despre explozii succesive și flăcări intense.

UPDATE Un atac cu drone ucrainean a provocat un „incendiu de proporții” la rafinăria de petrol Tuapse din Rusia, situată la Marea Neagră, determinând evacuarea clădirilor din apropiere, au declarat marți autoritățile locale, citate de Reuters. Dronele ucrainene au lovit în noaptea de luni spre marți infrastructura petrolieră din orașul rusesc Tuapse, provocând un nou incendiu la o rafinărie strategică deja grav afectată de atacurile repetate. Autoritățile regionale au declarat că resturile de drone sunt cele care au provocat incendiul la instalația deținută de Rosneft. Rafinăria, una dintre cele mai mari 10 din țară și singura de pe coasta Mării Negre a Rusiei, a fost lovită anterior pe 16 și 20 aprilie. Localnicii au declarat că au auzit mai multe explozii după ora 2 dimineața, urmate de flăcări și fum dens care se ridica deasupra orașului portuar.

UPDATE O rețea pro-rusă de spionaj a fost destructurată de oamenii legii din Ucraina în colaborare cu instituții abilitate din Uniunea Europeană. Printre suspecți se numără și un cetățean al Republicii Moldova. Rețeaua era implicată în planificarea unor crime și atacuri teroriste atât pe teritoriul Ucrainei, cât și pe teritoriul mai multor state UE, transmite IPN.

UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat o extindere majoră a utilizării tehnologiei militare, stabilind ca obiectiv producerea și folosirea a cel puțin 50.000 de sisteme robotice terestre pentru armata ucraineană în acest an, potrivit Kyiv Post.

UPDATE Ambasadorul Israelului în Ucraina a fost convocat marţi după sosirea în portul Haifa a unor nave încărcate, potrivit Kievului, cu cereale ucrainene furate de către Rusia, a anunţat ministrul ucrainean de Externe Andrii Sîbiga, relatează AFP.

UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că achiziționarea de cereale de pe teritoriul ucrainean de către Israel încalcă propria legislație a țării și „nu poate fi considerată o tranzacție legitimă”, scrie Haaretz.

UPDATE Reprezentantul Rusiei la ONU a criticat tentativele de a pune întreaga responsabilitate în seama Teheranului, respingând acuzațiile conform cărora Iranul și-ar fi atacat vecinii sau ar fi perturbat intenționat traficul maritim în Strâmtoarea Ormuz, notează Cotidianul.

UPDATE Iahtul de lux Nord, lung de 142 de metri (465 de picioare), legat de miliardarul rus sancționat Alexey Mordashov, a călătorit de la Dubai la Muscat, Oman, în weekend, fiind una dintre puținele nave private care au tranzitat strâmtoarea în ultimele luni, potrivit BBC. Iranul a purtat discuții la nivel înalt cu Rusia în această săptămână, în timp ce impasul cu SUA privind redeschiderea strâmtorii continuă.

UPDATE Un diplomat a spus că summitul NATO din 2027, ce va fi găzduit de Albania, va avea probabil loc în toamna anului viitor și că NATO ia în considerare să nu organizeze nicio astfel de reuniune în 2028, anul alegerilor prezidențiale din SUA și ultimul an calendaristic din al doilea mandat al lui Donald Trump la Casa Albă, scrie Spotmedia.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Doi grăniceri străini au trecut ilegal frontiera Moldovei: Au intrat în țară în timpul unei operațiuni de reținere
Doi grăniceri străini au trecut ilegal frontiera Moldovei: Au intrat în țară în timpul unei operațiuni de reținere
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri - aflăm astăzi, de la 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri - aflăm astăzi, de la 20:00
Marfă de peste 200 de mii de lei, depistată la Sculeni: Ce transporta un șofer într-un microbuz
Marfă de peste 200 de mii de lei, depistată la Sculeni: Ce transporta un șofer într-un microbuz

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente