La 90 de ani, Stanislav Poznakomkin transformă Muzeul de Științe ale Naturii într-o lume pe care o cunoaște ca pe propria casă. În fiecare dimineață, muzeul prinde viață prin ochii săi. Își începe ritualul simplu, dar cu drag - hrănește peștii din acvariu. Timp de 43 de ani a condus Muzeul Universității de Stat din Moldova și poate povesti fără sfârșit despre fiecare exponat.
Istoria muzeului a început cu un exponat adus din Vladivostok.
„De la această bucată de lemn, pe care fetele au adus-o din Vladivostok, de la Institutul Oceanului Pacific, de la ea a început muzeul nostru. Până atunci, era un mănunchi de mărar, pe care tot ele l-au adus de acolo.”, spune directorul Muzeului de Științe ale Naturii.
Are o pasiune aparte pentru fauna marină încă din copilărie:„Aș fi putut deveni hidrobiolog, pentru că îmi plăcea că în apă creșteau peștii și se spunea că sunt chiar și pești zburători. Foarte tare îmi doream să-i văd cum zboară și chiar zboară, am văzut. Și sunt foarte fericit să spun că eu i-am văzut și i-am atins”
Stanislav spune că are un exponat unic, care nu se găsește într-un alt muzeu din lume. Un pui de cașalot de doar două zile, dar acesta a rămas fără mama cașalot, care a fost vânată.
„Doi absolvenți de ai noștri lucrau la o bază de vânătoare de balene și aflând despre el, am rugat căpitanul să ridice acest pui, să-l înghețe și să-l aducă la muzeu, de altfel, era pierdut.”
La intrare în muzeu este amplasată și o hartă a lumii cu mai multe corăbii, care au o însemnătate aparte pentru Stanislav:„Aceste corăbii amplasate, sunt locurile unde am lucrat. Când vin aici, văd această hartă și mă invidiez, pentru că este superb când dorința ta prinde viață. A mea s-a îndeplinit.”
O bună parte din exponate le-a adus personal, contribuind și absolvenții care au fost expediții marine.
„Acesta este un rechin de nisip, este exponatul meu. Acolo este un rechin cu țepi, la fel exponatul meu. Băieții care au lucrat la instituțiile oceanologice se scufundau până la fund, nu foarte adânc, dar coborau, iar acolo prindeau și calmari, și crabi, și scoici, pe care, practic toate le-am expus aici, în muzeu.”
La 90 de ani, și-a văzut visul împlinit. Bucuria și pasiunea pentru mare sunt alături de el, în muzeu. Iar pe lângă toate acestea, acum doi ani, toate gândurile și trăirile sale, le-a expus într-o carte de poezii.




































