Primăvara, pielea are nevoie de mai multă atenție, mai ales după sezonul rece, când tenul poate deveni mai uscat, tern sau lipsit de elasticitate. Soluția, însă, nu este să cumpărăm cât mai mai multe produse, ci să alegem corect ceea ce ni se potrivește și să nu ne lăsăm ghidați doar de reclame sau ambalaje atractive. Brand managerul în cosmetică, Irina Varanița, a explicat în cadrul emisiunii „Bine Bine Show” de la 1TV, că baza unei rutine corecte rămâne aceeași în orice anotimp: curățare, hidratare și protecție.
„Marketingul lucrează întotdeauna și când femeia vede acolo undeva pe etichetă că produsul conține vitamina C și e desenat frumos, întotdeauna le îndemnăm pe colegiile noastre și pe toate femeile să citească lista de ingrediente. Adică de foarte multe ori ce promite aspectul unui produs ascunde de fapt ceea ce are într-o cantitate foarte micuță sau aproape de loc”, a explicat Iana Varanința.
Un alt aspect important este modul în care combinăm ingredientele active. Retinolul, acizii, vitamina C sau niacinamida pot avea beneficii pentru piele, dar folosite greșit pot provoca iritații. De aceea, specialista recomandă ca ingredientele mai puternice să nu fie aplicate toate în aceeași seară.
„Sunt ingrediente active care nu trebuie să interacționeze între ele. Un simplu exemplu ar fi când ai rutină complexă, sunt seri în care folosești retinol și nu folosești nimic altceva din acizi sau niacinamide cu concentrație înaltă. Sunt alte seri când folosești, de exemplu, acizi și nu folosești altceva. Acolo nu-i vorba că trebuie să ții minte exact care ingredient cu care ingredient nu se folosește în aceeași seară, doar că trebuie să ținem minte un lucru simplu. Ingredientul care te irită îl folosești unul singur în seara respectivă”, subliniază specialista.
Dimineața, rutina ar trebui să fie mai simplă. Accentul trebuie pus pe hidratare, antioxidanți și protecție solară. Produsele de tratament, mai ales cele pentru fermitate, riduri, pete pigmentare sau exfoliere, sunt mai potrivite pentru seară.
Iana Varanița atrage atenția și asupra excesului de produse, mai ales în rândul adolescentelor care folosesc ingrediente active destinate, de obicei, tenului matur. Ea spune că fiecare persoană ar trebui să-și analizeze nevoile reale ale pielii înainte de a introduce produse puternice în rutină.
Retinolul, de exemplu, trebuie folosit treptat, mai ales de persoanele care nu l-au mai utilizat până acum. Aplicarea prea frecventă sau alegerea unei concentrații prea mari poate duce la iritații serioase:
„Mai mult nu înseamnă mai bine niciodată. Am avut cazuri când femeia a vrut din prima dată, fiind utilizator nou a retinolului și a luat un procent foarte înalt și a făcut chiar arsură pe față, a ajuns la dermatolog. De asta le îndemn pe fetele de acasă să fie foarte atente, să folosească ceva care lucrează, dar în același timp, așa, bine gândit și nu ne grăbim nicăieri”.
Și exfolierea trebuie făcută cu măsură. Deși poate fi benefică pentru toate tipurile de ten, frecvența și tipul de produs trebuie alese în funcție de nevoile pielii. Persoanele cu ten gras pot avea nevoie de exfoliere pentru curățarea porilor și reducerea excesului de sebum, în timp ce persoanele cu ten uscat ar trebui să aleagă acizi mai blânzi și să evite exfolierea agresivă.
O greșeală frecventă apare în cazul tenului gras. Multe persoane încearcă să îl usuce excesiv, crezând că astfel reduc luciul sau sebumul. În realitate, pielea poate reacționa invers și poate produce și mai mult sebum.
„Tenul gras tot are nevoie de hidratare și are nevoie câteodată, sau în ultimul rând tot mai des ne ciocnim de asta, are nevoie de îngrijire blândă. Nu-i numai decât să-l agresezi, pentru că, cum ai zis, excesul de sebum încă și mai mult se amplifică și fac mai mult rău decât bine lui”, a explicat Iana Varanița.
În ceea ce privește senzația de piele care „scârțâie” după spălare, specialista spune că aceasta nu este neapărat un semn de curățare corectă, ci poate indica faptul că tenul a fost agresat.
Un rol esențial în îngrijirea pielii îl are și protecția solară. Iana Varanița recomandă folosirea SPF-ului mai ales atunci când în rutină există ingrediente active precum retinolul, acizii sau vitamina C. Persoanele care petrec mult timp la volan sau în aer liber ar trebui să folosească SPF 50, aplicat în cantitate suficientă.
La fel de importantă este și îndepărtarea corectă a protecției solare la finalul zilei. Potrivit Ianei Varanița, simpla spălare cu apă micelară sau spumă nu este întotdeauna suficientă, iar produsele precum uleiurile hidrofile pot ajuta la curățarea mai eficientă a tenului.




































