Tezele de licență și cele de master din Republica Moldova vor fi verificate obligatoriu, înainte de susținere, printr-un sistem antiplagiat folosit în România. Platforma se numește Sistemantiplagiat.ro și va compara lucrările studenților cu alte texte din baze de date academice, dar și cu surse disponibile pe internet. Scopul este de a identifica eventualele similitudini, citări incorecte sau fragmente preluate fără indicarea sursei.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, instituția elaborează metodologia pentru aplicarea noului mecanism în toate universitățile din țară. Verificarea va deveni o etapă obligatorie înainte ca teza să fie admisă la susținere. Într-o primă etapă, studentul va primi un raport de similitudine înainte de depunerea finală, pentru a putea corecta eventualele probleme de citare sau parafrazare.
După depunere, lucrarea va fi analizată atât în limba în care a fost scrisă, română sau rusă, cât și în limba engleză. Astfel, vor putea fi depistate inclusiv traducerile făcute din alte limbi fără indicarea sursei.
„Rapoartele generate nu sunt interpretate automat. Ele sunt analizate de conducătorul de teză, care emite o decizie argumentată privind originalitatea lucrării. În situațiile în care sunt depășite anumite praguri tehnice sau apar suspiciuni, analiza este realizată suplimentar de o comisie formată din trei cadre didactice”, menționează Adriana Cazacu, secretar de stat la MEC .
Noile reguli se referă și la utilizarea inteligenței artificiale. Studenții vor putea folosi astfel de instrumente pentru sarcini auxiliare, cum ar fi corectarea textului sau formatarea, dar vor fi obligați să declare folosirea lor atunci când contribuția depășește aceste funcții.
Doar tezele care vor trece toate etapele de verificare și vor primi o rezoluție pozitivă vor putea fi susținute în fața comisiei de examene.




































