Istoriile multor moldoveni plecați la muncă peste hotare încep la fel: fără certitudine, fără cunoașterea limbii, cu o singură dorință de a câștiga suficient cât să își ajute familiile de acasă. Unii, dintre cei mai ambițioși, reușesc să se ridice și să clădească în timp afaceri, în străinătate. Este și cazul soților Ciprian și Hristina Harea, care astăzi administrează o companie de construcții la Londra. Drumul lor spre succes a fost plin de provocări.

„Mi-am vândut telefonul ca să cumpăr unelte de muncă”
Istoria spre succes a lui Ciprian începe în urmă cu 14 ani, când a ajuns pentru prima dată în Regatul Unit. Avea 20 de ani și a venit la Londra împins de greutăți. Avea mare nevoie de bani pentru a-și întreține familia: surorile studente în România și tatăl bolnav, pentru care era nevoie de tratamente scumpe. A lucrat la început ilegal, într-o companie de lemnărie. Se ocupa de instalarea bucătăriilor, iar pentru a-și cumpăra primele unelte de muncă a trebuit să își vândă telefonul mobil și laptopul.
„A fost foarte, foarte greu. În primul an mă gândeam mereu să mă întorc acasă. Nu știam engleză, nu aveam elementar un telefon ca să mă pot orienta prin oraș. Lucram ilegal. Abia un an mai târziu mi-am legalizat munca”, își amintește el.
Un drum spre succes, presărat cu obstacole
Dar nu a renunțat. Peste trei ani, Ciprian avea să își deschidă propria companie de construcții, CIP Construction. Astăzi firma oferă servicii de renovare și construcție de case în Londra și împrejurimi, iar de patru ani, soții Harea au pornit și o afacere în domeniul imobiliarelor - cumără case, le renovează și după le dau în chirie.

„Astăzi sunt mulțumit de ce am construit împreună, dar mai ales că am reușit să trecem peste niște hopuri mare pentru a ne urma visul”, spune bărbatul.
Hopurile despre care menționează țin de o criză care a pus pe butuci afacerea la doar un an de la lansare. Pe atunci, Ciprian avea 25 de angajați și s-a pomenit că nu mai putea să le plătească salariile.
„A trebuit să îi concediez. Am fost dați afară din casă cu soția însărcinată, pentru că am întârziat cu plata chiriei. Am muncit zi și noapte ca să le pot plăti restanțele la salarii foștilor angajați. Practic, am ajuns într-o situație mai grea decât atunci când am venit în Londra”, descrie el greutățile prin care au trecut împreună cu întreaga familie.

„Vrem să lăsăm o amprentă acasă!”
În Moldova, nu sunt siguri că vor reveni, în primul rând din cauza celor trei copii pe care îi au. „Pentru ei acasă e în Marea Britanie. Engleza este limba lor de bază. Sigur, i-am învățat și română, venim în Moldova cel puțin odată pe an ca să nu uite de rădăcini. În Marea Britanie, tot cu moldovenii petrecem mai mult timp. Încercăm să ne implicăm în proiecte caritabile aici”, ne asigură Hristina.
Totuși, simt că au o datorie pentru Patrie. „Vrem să lăsăm o amprentă acasă! Să deschidem o mică afacere în turism în satele noastre de baștină. Nu pentru bani, ci pentru comunitatea în care ne-am născut și crescut. Am plecat fragezi din Moldova. Simt că trebuie să ajut școala de arte din Bravicea, unde m-am format ca om. Suntem datori cu un gest de recunoștință”, își dezvăluie Hristina planurile.
Pentru ca ele să se poată realiza cât mai curând a decis să se implice mai mult în afacerea de familie: „Greutățile prin care am trecut ne fac să prețuim și mai mult ceea ce avem, dar mai ales ne-au ajutat să ne cunoaștem mai bine și să clădim o familie trainică”.






































