Mai multe gospodării au fost inundate după precipitațiile abundente din seara zilei de 12 mai 2026. Imaginile transmise de un martor ocular la redacția TV8 arată o curte inundată în zona intersecției dintre strada Bacioii Noi și șoseaua Muncești. În aceeași regiune, salvatorii au intervenit pentru a înlătura un copac căzut pe carosabil.

Potrivit unui comunicat emis de IGSU, în municipiul Chișinău salvatorii au intervenit pe strada Vitalie Tulnic, unde au pompat 10 m³ de apă din subsolul unei case de locuit.
Tot în Capitală, pompierii au evacuat apa din beciul unei gospodării situate pe strada Gheorghe Bezviconi nr. 16 și în zona străzii Băcioii Noi.
Totodată, în raionul Cantemir, satul Lingura, salvatorii au intervenit pentru a tracta o ambulanță blocată în noroi, permițând astfel autospecialei să-și continue deplasarea.
În total, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 28 de situații de risc.
„IGSU monitorizează în continuare situația la nivel național și îndeamnă cetățenii să evite deplasările în zonele afectate de ploi sau pe porțiuni impracticabile”, se arată în comunicatul instituției.




































