Un minor de 14 ani a fost condamnat la închisoare după ce ar fi bătut până la moarte un bărbat în vârstă de 63 de ani. Incidentul a avut loc în septembrie 2025, într-o localitate din raionul Anenii Noi, și a fost transmis „live” pe rețelele de socializare.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, în urma unui conflict, tânărul ar fi lovit victima cu pumnii și picioarele. Vârstnicul nu a supraviețuit din cauza rănilor grave.
Instanța l-a condamnat pe adolescent la 5 ani și 7 luni de închisoare, cu executare într-un centru de detenție pentru minori și tineri. Sentința poate fi contestată.
Crima a fost urmărită în direct de colegii de clasă ai bănuitului, cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani. În context, procurorii îndeamnă părinții să monitorizeze comportamentul minorilor în mediu online.




































