Un lot de 10 tone de mărar proaspăt de import a fost reținut și nimicit de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Analizele de laborator au confirmat depășirea limitelor maxime admise pentru reziduuri de pesticide Penconazol și Clorpirifos.
Potrivit unui comunicat al ANSA, imediat după confirmarea contaminării, inspectorii au sigilat lotul și au supravegheat procesul de nimicire. Niciun kilogram din mărarul afectat nu a ajuns în rețeaua comercială sau la consumatori.
Potrivit Agenției, depășirea limitelor maxime admise apare, de regulă, din cauza nerespectării bunelor practici agricole: utilizarea excesivă a produselor fitosanitare, aplicarea unor doze mai mari decât cele recomandate sau recoltarea înainte de expirarea termenului de așteptare după tratament.
„Recomandăm tuturor importatorilor să se asigure ca produsele ce urmează a fi importate vor corespunde legislației din domeniul alimentar, informând producătorii din țara de origine cu privire cerințele normative aplicabile în Republica Moldova”, transmite instituția.
Penconazol este un fungicid utilizat pentru protecția plantelor, iar Clorpirifos este un insecticid folosit împotriva dăunătorilor. Depășirea limitelor acestor substanțe poate prezenta risc pentru sănătatea consumatorilor.




































