Primarul Ilie Porumbescu, surprins cum ar lovi o femeie, riscă să fie demis de locuitorii comunei Sadîc, raionul Cantemir în urma referendumului din 17 mai 2026. Un proces electoral similar a avut loc în Hăsnășenii Mari, raionul Drochia, unde primărița Angela Moroșanu și-ar putea pierde funcția după ce localnicii au semnalat presupuse abateri în exercitarea atribuțiilor de serviciu. În ambele localități, alegătorii au decis revocarea edililor.
În comuna Sadîc, la referendum au participat 414 alegători (23,66% din totalul celor înscriși pe liste). Dintre aceștia, 373 de persoane (91,65%) au votat „Da” pentru revocarea primarului, iar 34 de alegători (8,35%) s-au exprimat „Nu”.
În satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia, la vot au participat 494 de persoane (40,36%). Rezultatele au fost de 340 de voturi „Da” (69,67%) și 148 de voturi „Nu” (30,33%).
Porumbescu a apărut în atenția publicului în septembrie 2025, după ce a fost surprins într-un videoclip apărut pe rețelele de socializare, în care părea că ar lovi o femeie. Oficialul, ales din partea Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), ar fi fost implicat într-o ceartă, iar femeia i-ar fi răspuns cu un gest similar.
Autoritățile electorale precizează că datele prezentate sunt preliminare, urmând să fie confirmate după recepționarea și verificarea documentelor originale.























