Un autovehicul s-a răsturnat în zona căii ferate după ce s-a ciocnit cu un tren. Doi pasageri ai microbuzului lovit au ajuns la spital. Accidentul s-a produs astăzi în jurul orei 14:15, pe tronsonul Florești-Bălți.
Contactată de TV8, ofițera de presă a poliției, Lilia Harea, ne-a declarat că un bărbat de 58 de ani, aflat la volanul unui microbuz ar fi ignorat semnalul roșu al semaforului de la trecerea feroviară.
În urma impactului, doi pasageri ai microbuzului, cu vârstele de 16 și 58 de ani, au fost transportați la spital. Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.
În acest context, CFM atenționează că zona infrastructurii feroviare prezintă un pericol sporit, iar nerespectarea regulilor de circulație la trecerile la nivel cu calea ferată poate avea urmări grave.
Reprezentanții întreprinderii precizează că, din cauza masei și vitezei de deplasare, trenurile au nevoie de o distanță mare pentru oprire. Din acest motiv, în cazul în care un obstacol apare brusc pe șine, impactul poate fi imposibil de evitat.
„CFM face apel către conducătorii auto și toți participanții la trafic să manifeste maximă prudență, să respecte indicatoarele rutiere și semnalele de avertizare la traversarea căii ferate, pentru prevenirea accidentelor și protejarea vieții și siguranței oamenilor”, a menționat instituția în comunicat.




































