Nu și-a învățat lecția nici după două condamnări. Un bărbat de 54 de ani, prins pentru a treia oară beat la volan, s-a ales cu trei ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis.
„Inculpatul a mai fost condamnat anterior, în anii 2019 și 2023, pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate, fiind sancționat de fiecare dată cu muncă neremunerată în folosul comunității. Cu toate acestea, bărbatul a continuat să ignore prevederile legale și să comită infracțiuni similare. În aceste circumstanțe, instanța a concluzionat că aplicarea unei pedepse privative de libertate este necesară pentru prevenirea unor noi fapte infracționale”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru.
Ultima dată, bărbatul a fost prins beat la volan în august anul trecut. Deși rămăsese fără permis încă din 2023, acesta conducea un Citroen și a atras atenția polițiștilor conducând haotic. Șoferul a refuzat testarea alcoolscopică, fiind escortat la spital pentru prelevarea probelor biologice, care au confirmat consumul de alcool.
În timpul procesului, inculpatul a refuzat să facă declarații și nu s-a prezentat la ședințele de judecată, motiv pentru care a fost dat în căutare.




































