Încă patru persoane s-au îmbolnăvit de febră Q în Republica Moldova, în perioada 14–18 mai 2026. Cazurile au fost înregistrate în municipiul Chișinău și în raioanele Criuleni, Călărași și Căușeni, la cetățeni cu vârste cuprinse între 24 și 57 de ani.
Potrivit unui comunicat al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, pacienții prezentau forme medii ale bolii, manifestate prin febră, frisoane, slăbiciune generală și simptome respiratorii. Toți se află sub tratament și supraveghere medicală, evoluția stării de sănătate fiind favorabilă, precizează ANSP.
De la începutul anului 2026, în țară au fost confirmate în total 12 cazuri de febră Q.
În acest context, ANSP a intensificat măsurile de supraveghere epidemiologică și a informat instituțiile medico-sanitare pentru creșterea vigilenței în depistarea precoce a cazurilor suspecte.
Febra Q este o boală infecțioasă cauzată de bacteria Coxiella burnetii, transmisă în special de animale domestice precum ovinele, caprinele și bovinele, prin contact direct, inhalarea particulelor contaminate sau consumul de produse lactate nepasteurizate.
Pentru prevenirea infectării, autoritățile recomandă respectarea igienei, consumul de lapte pasteurizat, evitarea produselor din surse neautorizate și utilizarea echipamentului de protecție în contact cu animalele.




































