Un bărbat ar fi încercat să răpească două minore în sectorul Buiucani al Chișinăului. Poliția a identificat și reținut suspectul, un bărbat de 43 de ani.
Incidentul s-ar fi produs în zona Pieței Flacăra. Martorii susțin că bărbatul ar fi avut un comportament suspect față de două minore. Totodată, acesta ar fi fost însoțit de o femeie, care ar fi fotografiat copiii aflați în zonă.
Poliția s-a autosesizat după apariția informațiilor pe rețelele de socializare și în grupuri private, fără ca autoritățile să fie anunțate.
În continuare, oamenii legii întreprind măsuri pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.
„În acest context, facem apel către cetățeni ca, în cazul unor suspiciuni privind eventuale fapte ilegale, să sesizeze imediat Poliția și să colaboreze cu instituțiile statului pentru documentarea promptă și obiectivă a fiecărui caz”, se arată în comunicatul instituției.




































