Un bărbat de 37 de ani ajunge pe banca acuzaților după incendiul provocat de focuri de artificii într-un bloc de la Telecentru. Acesta și-a recunoscut vina, în timp ce al doilea bărbat reținut în dosar a fost scos de sub urmărire penală.
Incidentul s-a produs în seara de 1 mai, în jurul orei 22:30. Bărbatul ar fi lansat articole pirotehnice și lampioane zburătoare în curtea unor blocuri de locuit. La scurt timp, într-un apartament a izbucnit un incendiu. Nimeni nu a fost rănit.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, bărbatul și-a recunoscut integral vina și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. Acesta este acuzat de încălcarea regulilor de protecție contra incendiilor.
Pentru această infracțiune, legea prevede amendă de până la 52.500 de lei sau până la cinci ani de închisoare. Totuși, pentru că și-a recunoscut vina, bărbatul ar putea beneficia de o pedeapsă redusă.
Celălalt bărbat reținut în același dosar a fost scos de sub urmărire penală, după ce s-a stabilit că în acțiunile lui nu există elemente de infracțiune.






































