Zimbru Chișinău a ratat și trofeul Cupei Moldovei. În marea finală care a avut loc sâmbătă, „galben-verzii” au cedat împotriva rivalei Sheriff cu 0:2. Astfel chișinăuienii vor participa în Liga Conferințelor, iar tiraspolenii vor fi angrenați în Europa League.
După ce a ratat titlul în favoarea celor de la Petrocub, Zimbru spera să obțină trofeul Cupei Moldovei. Adversarul din ultimul act a fost rivala Sheriff, care nu s-a lăsat demoralizată de eșecurile pe care le-a avut în ultima perioadă cu „galben-verzii”.
După doar 12 minute de joc, tiraspolenii au deblocat tabela. Asprilla a primit o pasă foarte bună în careu și a finalizat fără speranțe pentru portarul advers. Zimbru a încercat să egaleze, dar tot Sheriff a marcat, însă reușita lui Ademo a fost anulată pentru o poziție de offside.
Ulterior, meciul a fost întrerupt câteva minute după ce fanii lui Zimbru s-au dezlănțuit aruncând cu torțe fumigene pe teren.
Sheriff a mai avut un gol anulat pentru offside, iar în minutul 34 Ademo a ratat incredibil din fața porții goale spre surprinderea colegilor. Zimbru a replicat cu atacuri în forță, dar portarul Tîmbur a fost imbatabil.
Sheriff și-a dublat avantajul în debutul reprizei secunde după o serie de șuturi la poarta adversă, finalizată în cele din urmă cu precizia lui Hermesh. „Zimbrii” au avut șansa revenirii în meci după ce au primit o lovitură de la 11 metri cu 10 minute înainte de final, dar executantul Amoroso a țintit transversala spre disperarea fanilor prezenți în tribunele stadionului Zimbru.
Până la încheierea meciului nu s-a întâmplat nimic notabil și Sheriff cucerește pentru al doilea an consecutiv trofeul Cupei Moldovei.
Căpitanul Peter Ademo a fost cel care a ridicat trofeul la ceremonia de premiere, iar Sheriff va evolua în cupele europene în primul tur preliminar al Ligii Europa. Zimbru va începe aventura în turul doi al Ligii Conferințelor.























