O schemă de spălare de bani de peste 10 milioane de lei, prin vouchere, a fost descoperită de oamenii legii la un agent economic afiliat unui subiect supus restricțiilor internaționale. Potrivit surselor TV8, sunt vizate magazinele duty-free afiliate oligarhului fugar Ilan Șor.
Potrivit unui comunicat emis de PCCOCS, persoanele juridice controlate de un subiect aflat sub restricții pot încasa numerar, de la persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, până la 1.000 de lei pentru fiecare plată în cazul vânzărilor cu amănuntul.
Pentru a evita sancțiunile și restricțiile impuse, întreprinderea ar fi recurs la o schemă fictivă de utilizare a voucherelor.
Astfel, de exemplu, o cumpărătură în valoare totală de 2.000 de lei ar fi fost achitată integral în numerar, însă agentul economic ar fi înregistrat în contabilitate doar 1.000 de lei în numerar, iar diferența de 1.000 de lei ar fi fost trecută fictiv ca voucher.
Potrivit datelor preliminare ale investigației, schema ar fi fost pusă în aplicare începând din luna decembrie 2025 de un grup de persoane aflate încă în curs de identificare. Scopul presupus al activității infracționale investigate penal ar fi fost ascunderea încasărilor reale realizate în numerar.
În urma celor 39 de percheziții efectuate în regiunile Centru, Nord și Sud ale țării, cu sprijinul angajaților „Fulger,” au fost ridicate echipamente informatice, telefoane mobile, mijloace bănești, înscrisuri de ciornă, acte contabile, suporturi electronice de stocare a informației, precum și alte obiecte și documente relevante pentru cauza penală.
Investigațiile sunt în curs de desfășurare pentru a stabili toate circumstanțele cazului, a identifica beneficiarii reali ai schemei, a determina rolul fiecărei persoane implicate și a trage la răspundere penală pe cei vinovați.
Anterior, oamenii legii au efectuat 55 de percheziții în luna martie, în legătură cu magazinele sociale „Merișor”, afiliate lui Ilan Șor, într-un dosar de spălare de bani de peste 173 de milioane de lei.
TV8.md amintește că în septembrie 2025, Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a aplicat interdicții în privința mai multor companii și organizații afiliate lui Ilan Șor.
Astfel, dintre companii, au fost supuse restricțiilor: „Dufremol”, „Adorland”, „Aerofood”, „Avantage”, „DFI” și „DFM”.
Dintre asociațiile obștești, Fiscul a sancționat: „Pentru Orhei”, „Proiecte sociale pentru Moldova”, „Magazine Sociale”, precum și fundația „Miron Șor”.






















