Până la 12 ani de închisoare pentru patru bărbați din Chișinău, găsiți vinovați într-un dosar de trafic de droguri. Conform procurorilor, inculpații se cunoșteau încă din anii de școală și au păstrat legătura de-a lungul timpului, inclusiv prin întâlniri ocazionale la meciuri de fotbal.
Conform unui comunicat emis de PCCOCS, cei patru ar fi început să vândă droguri prin intermediul aplicației Telegram. Dosarul a fost pornit în decembrie 2022, iar ancheta arată că substanțele interzise erau ascunse în mai multe locuri din sectoarele Botanica, Buiucani și Centru ale Capitalei, inclusiv în apropierea Universității „Ion Creangă”.
Drogurile erau puse la rădăcina copacilor, sub frunze, lângă bordurile trotuarelor sau în tufișuri. Procurorii spun că aceste metode apar și în corespondența fotografică a învinuiților cu alte persoane. În cazul a 14 pliculețe de hașiș, în discuții apare și expresia în limba rusă „В кустах в белом бумажном пакете”, adică „În tufișuri, într-un pliculeț alb de hârtie”.
În total, de la inculpați au fost ridicate peste 160 de grame de droguri. Cea mai mare parte era cocaină, iar în cantități mai mici au fost depistate hașiș și marijuana. Potrivit legislației, chiar și 5 grame de cocaină sunt considerate o cantitate deosebit de mare, din cauza pericolului pe care îl reprezintă pentru sănătatea oamenilor și siguranța societății.
La solicitarea procurorilor PCCOCS, instanța i-a condamnat pe cei patru bărbați la 12, 11, 10 și, respectiv, 9 ani de închisoare. Totodată, magistrații au dispus ca drogurile ridicate să fie distruse prin ardere.
Totodată, acuzatorii de stat au contestat la Curtea de Apel faptul că, pe lângă confiscarea unui Mercedes ML 350 CDI utilizat la transportarea drogurilor, nu a fost dispusă și confiscarea în folosul statului a unui Mercedes S350 folosit în activitatea infracțională.
De la începutul anului 2025, în dosarele penale trimise în instanță de procurorii specializați, 90 de persoane au fost condamnate, iar alte peste 90 au ajuns pe banca acuzaților pentru trafic de droguri.




































