A început sesiunea de bacalaureat 2026 în Moldova. Primii care intră în sălile de examen sunt candidații care au studiat în clase cu predare în limbile minorităților naționale. Astăzi, de la ora 09:00, 3.107 absolvenți susțin proba la limba și literatura română pentru alolingvi, în 55 de centre de bacalaureat din țară.
Unii candidați au scăpat deja de emoțiile acestui examen. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, șase dintre cei înscriși au primit nota „10” din oficiu, datorită premiilor obținute la Olimpiada Republicană la limba și literatura română pentru alolingvi.
Tot în acest an, în premieră pentru Republica Moldova, alți 115 candidați au primit nota maximă din oficiu la această probă, în baza certificatelor care confirmă cunoașterea limbii române. Astfel, în total, 121 de candidați nu vor mai trebui să susțină proba la limba română pentru alolingvi.
Sesiunea de bacalaureat din acest an se desfășoară în perioada 2-19 iunie, în 92 de centre de examen. În total, la BAC participă circa 18.500 de candidați.
Următoarea probă va avea loc vineri, 5 iunie. Atunci, 16.364 de candidați vor susține examenul la limba de instruire. Dintre aceștia, 13.682 vor scrie proba la limba și literatura română, iar 2.682 - la limba și literatura rusă.
Ministrul Educației, Dan Perciun, i-a îndemnat pe absolvenți să își continue studiile în țară și să se implice în dezvoltarea Republicii Moldova:
„Republica Moldova are nevoie de voi. Avem nevoie de tineri curajoși, bine pregătiți, care să aleagă să construiască aici, acasă. Universitățile noastre devin tot mai moderne, mai conectate la cerințele actuale și mai aproape de așteptările voastre. Vă încurajez să continuați studiile în Moldova și să contribuiți, prin ceea ce veți deveni, la dezvoltarea acestei țări”.
Potrivit calendarului oficial, pe 9 iunie va avea loc proba la limba străină, pe 12 iunie - proba de profil, iar pe 16 iunie - proba la alegere. Ultimul examen, la limba maternă pentru elevii din rândul minorităților, este programat pentru 19 iunie.
Toate probele încep la ora 09:00, iar candidații trebuie să ajungă în centrele de examen cu cel puțin 30 de minute înainte.




































