După jumătate de an de la expirarea mandatului Adunării Parlamentare a Autonomiei Găgăuze, organizarea unor noi alegeri în regiune a intrat în impas. Astăzi, politicienii de la Comrat s-au certat din nou, iar după ce bașcanul interimar a părăsit sala de ședințe și președintele interimar al Adunării Parlamentare a anunțat că își dă demisia. S-a întâmplat într-o ședință în care aleșii locali urmau să pună în discuție soluțiile propuse de Chișinău în vederea depășirii crizei politice de la Comrat.
„Comitetul Executiv dimineața a primit ordinea de zi cu trei puncte, dar lipsesc materialele, absolut nu știm despre ce se va discuta. Trebuia să primim aviz de la Justiție și erați obligați să organizați discuții publice pentru că nu este o decizie simplă are efect juridic. De ce m-ați chemat ca să legalizez o ilegalitate? Nu am să particip la asta”, a declarat bașcanul interimar al Găgăuziei, Ilya Guzun.
În replică, unii aleși l-au acuzat pe Uzun că ar avea interesul să tergiverseze organizarea alegerilor.
„Acest document a fost realizat de reprezentanți de la Adunarea Populară, Parlament, CEC și Președinție în timp de două săptămâni. Au fost mai multe schimbări, nu a fost o variantă finală. Decizia finală trebuie luată astăzi de Adunarea Populară care este un organ colegial și care poate lua o decizie de aprobare sau nu”, a declarat președintele interimar al Adunării Populare, Nicolai Ormanji.
„Tu nu vrei să fie organizate alegeri, vreți neapărat să rămâneți mai departe și să vă faceți planurile voastre, de aceea nu trebui să învinuiți deputații. Cum va fi așa va fi, va fi aprobată decizia sau nu, alagerile vor trece va fi o nouă conducere și alegerile bașcanului vor fi totul va reveni în albia normalității”, a declarat deputatul Adunării Populare, Vladimir Cîssa.
La scut timp s-a constatat că la ședință mai sunt 13 din 33 de deputați ai Adunării Populare. În lipsă de cvorul, ședința a fost amânată, după care a venit și surpriza.
„Am decis să îmi depun mandatul de președinte interimar al Adunării Populare. Am folosit toate pârghiile pentru a organiza alegerile, pentru că avem criză de drept și trebuie să avem cel de-al opta legislatură pentru a lucra”, a declarat președintele interimar al Adunării Populare, Nicolai Ormanji.
Chișinăul nu a comentat deocamdată situația. Mandatul Adunării Populare a Găgăuziei a expirat încă în noiembrie. De atunci, Comratul de două ori a stabilit data alegerilor, decizii care, însă, ulterior au fost anulate de Curtea de Apel. Politicienii din sudul țării s-au împotmolit chiat la etapa formării autorității care va organiza scrutinul. În timp ce Comratul cere ca denumirea să fie Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei, autoritățile centrale susțin că aceasta deja aparține CEC-ului de la Chișinău, iar instituția ar trebui să se numească Consiliul Electoral Central.
Chișinăul a cerut modificări și în modul de finanțare a instituției, dar și a campaniei electorale prin stabilirea unui plafon pentru donații în numerar. Totodată, viitorii membri ai autorității electorale din regiune vor trebui să treacă verificările la ANI, CNA sau SIS.





















