Audieri publice pe tema fraudelor telefonice și online. Parlamentul va invita la discuții reprezentanți ai instituțiilor de drept, printre care Ministerul Afacerilor Interne, Procuratura, Serviciul de Informații și Securitate și Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.
Discuțiile vor avea loc pe 12 iunie, la ora 14:00, a anunțat deputatul PAS, Radu Marian.
Potrivit acestuia, scopul este de a evalua amploarea fraudelor financiare comise prin telefon și pe internet, măsurile luate până acum de instituțiile responsabile, dar și soluțiile care ar putea reduce acest fenomen.
De asemenea, vor fi audiate instituțiile de reglementare, inclusiv Banca Națională a Moldovei, Comisia Națională a Pieței Financiare și ANRCETI. La discuții vor participa și reprezentanți ai principalilor operatori din domeniul telecomunicațiilor și al sectorului bancar.
TV8.md amintește că în mai puțin de două săptămâni, în perioada 20 mai - 1 iunie, peste 27 de milioane de lei au ajuns în buzunarele infractorilor. Datele Poliției arată că 149 de persoane au fost înșelate, iar alte aproape 3.000 de tentative de fraudă au fost raportate în aceeași perioadă.
Cea mai mare pagubă a fost înregistrată pe 28 mai, când victimele au rămas fără aproximativ 3,9 milioane de lei. Pierderi mari au fost raportate și pe 21 mai, când prejudiciul a ajuns la circa 3,8 milioane de lei, dar și pe 23 mai, când oamenii au fost păgubiți cu aproximativ 3,3 milioane de lei.
Ieri, o femeie de 74 de ani din Capitală a transmis escrocilor peste 130 de mii de euro, după ce aceștia au convins-o că banii ei ar fi „încărcați energetic negativ” și trebuie „purificați”. Suspecții, care comunicau în limba rusă prin WhatsApp, s-au prezentat drept clarvăzători și i-au spus femeii că ritualurile ar urma să-i protejeze fiul de eventuale pericole.




































