Un bărbat de 51 de ani, care ar fi dispărut încă în luna decembrie 2025, a fost găsit mort într-o casă abandonată din satul Glinjeni, raionul Șoldănești. Descoperirea a fost făcută pe 1 iunie, după ce mai multe persoane care au mers în gospodăria părăsită au simțit un miros neplăcut și au alertat autoritățile.
Contactată de TV8, ofițera de presă a poliției, Elena Băetrău, ne-a declarat că ajunși la fața locului, oamenii au descoperit corpul neînsuflețit a fost găsit în stare avansată de descompunere, fără semne vizibile de moarte violentă.
Din cauza stării în care se afla cadavrul, cauza decesului nu a putut fi stabilită la fața locului. Acesta a fost transportat la Serviciul Medico-Legal, unde urmează să fie efectuată expertiza.
Primarul satului Glinjeni, Vasile Bîrcă, a declarat pentru Rezina în Obiectiv că dispariția bărbatului a fost observată încă în luna decembrie a anului trecut, iar sora acestuia a anunțat poliția. Deși au fost făcute căutări, bărbatul nu a fost găsit:
„Mereu se ducea în satul vecin, la Mateuți. A dispărut prin decembrie. A fost dat în căutare, sora lui a anunțat poliția, dar nu a fost găsit. În gospodăria în care a fost depistat era și un cireș, iar niște persoane s-au dus acolo la cireșe, au simțit un miros specific neplăcut și iată așa a fost găsit. Dar noi l-am căutat pe la Mateuți, am întrebat peste tot și nu l-am găsit”.
Potrivit edilului, în apropierea casei unde a fost descoperit bărbatul nu locuiește nimeni, deoarece mai multe gospodării din zonă sunt abandonate. Din acest motiv, spune primarul, nimeni nu ar fi putut observa mai devreme ceva suspect.
Poliția desfășoară în continuare verificări pentru a stabili toate circumstanțele cazului.




































