Uniunea Europeană a început pregătirile pentru discuțiile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova. Preşedinţia UE, deţinută de Cipru, a trimis miercuri seara o scrisoare oficială Republicii Moldova prin care confirmă deschiderea oficială a negocierilor de aderare, invitând-o să-şi depună poziţia pentru primul capitol (cluster) al negocierilor.
Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că peste 700 de copii ucraineni au fost uciși de Rusia de la începutul invaziei la scară largă, iar 2.540 au fost răniți. Totodată, șeful NATO, Mark Rutte, i-a avertizat pe tinerii ruși că riscă să moară sau să fie abandonați răniți pe front dacă merg să lupte în Ucraina. Numărul militarilor ruși uciși a depășit pentru prima dată numărul răniților, anunță SUA.
UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a adresat joi o scrisoare deschisă liderului Federației Ruse, Vladimir Putin, propunând oprirea imediată a focului pe actuala linie a frontului și organizarea unei întâlniri bilaterale directe, într-o țară neutră, pentru a pune capăt războiului. În documentul publicat pe site-ul președinției ucrainene, Zelenski a avertizat Kremlinul că resursele Rusiei se epuizează, iar oboseala internă crește, subliniind că Ucraina este pregătită pentru un schimb complet de prizonieri („toți pentru toți”), însă va continua să lupte pentru existența sa dacă Moscova refuză calea diplomatică.
Principalele prevederi și mesaje din scrisoare:
Formatul negocierilor Ucraina propune încheierea războiului într-un format bilateral direct. Zelenski propune o întâlnire la nivel de lideri într-o țară neutră (cum ar fi Elveția, Turcia sau din lumea arabă), subliniind că problemele europene nu se rezolvă pe alte continente (făcând referire la discuțiile din Alaska/Anchorage).
Încetarea focului și garanți: Kievul este gata pentru o încetare totală a focului pe perioada negocierilor, având ca punct de plecare actuala linie a frontului. Monitorizarea armistițiului ar urma să fie asigurată de Statele Unite. La arhitectura finală de securitate ar trebui să participe SUA și statele europene capabile să acționeze ca garanți.
Pașii umanitari imediați: Ucraina propune un schimb complet de prizonieri de război după principiul „toți pentru toți”, precum și pași serioși pentru repatrierea civililor și a copiilor ucraineni deportați.
Bilanțul pierderilor și realitatea frontului: Președintele ucrainean a menționat că în luna mai armata rusă a pierdut peste 30.000 de soldați (morți și răniți grav), rata fiind de 63% decese și 37% răniți. El a subliniat că Moscova eșuează constant în respectarea termenelor limită pentru cucerirea regiunii Donețk și că nu o va cuceri nici în acest an.
Dependențele strategice ale Rusiei: În scrisoare se afirmă că Rusia a mutat războiul pe propriul teritoriu și a devenit dependentă, în premieră istorică, de Coreea de Nord (pentru ajutor militar) și de China (economic).
Oboseala internă și avertismentul istoric: Zelenski avertizează că populația rusă este nemulțumită de dronele care lovesc adânc în teritoriu (peste 1000 km), de deficitul de combustibil, de scumpiri și de spectrul unui al doilea val de mobilizare. El a încheiat amintind că istoria Rusiei arată că atunci când țara obosește de un lider sau de un război, schimbările interne devin inevitabile.
UPDATE Rusia se pregătește să folosească instituțiile juridice internaționale ca instrument de presiune și influență împotriva statelor occidentale, inclusiv prin acțiuni în justiție menite să promoveze narativele Kremlinului și să slăbească poziția adversarilor săi, avertizează Serviciul de Informații al Letoniei (SAB) într-un raport consultat de AFP, relatează News.ro.
UPDATE Trimisul special al Kremlinului, Kirill Dmitriev, a declarat că Rusia și Statele Unite urmează să semneze, pe 5 iunie, un acord privind proiectarea unui tunel între Ciukotka și Alaska, scrie Kyiv Independent, care citează Kommersant.
UPDATE Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, distorsionează din nou realitatea, numind războiul din Ucraina ca fiind „războiul lui Trump”, în condițiile în care Rusia a declanșat agresiunea militară din țara vecină și a refuzat mereu propunerile de pace, potrivit Libertatea.
UPDATE Un grup numeros de cetățeni nord-coreeni, îmbrăcați aproape identic în costume negre și cămăși albe, a fost filmat recent sosind în Rusia, într-un moment în care apar tot mai multe informații privind o posibilă nouă implicare a regimului de la Phenian în războiul din Ucraina, scrie Adevărul.
UPDATE Președintele Vladimir Putin a declarat joi că Rusia va învinge Ucraina pe câmpul de luptă, dacă va fi necesar, dar este pregătită să pună capăt războiului pe cale diplomatică și să respecte compromisuri nespecificate despre care spune că au fost convenite cu președintele Donald Trump. Vorbind cu editori de presă străini în marja forumului economic anual al Rusiei, Putin nu a dat niciun semn că și-ar schimba poziția potrivit căreia Ucraina ar trebui să cedeze restul regiunii estice Donbas pe care Rusia nu o controlează încă pentru ca războiul să se încheie, scrie Rador.
UPDATE Ministrul de externe al Rusiei l-a criticat pe omologul său din Statele Unite pentru că a spus că niciuna dintre părțile din războiul din Ucraina nu este dispusă să facă concesii. Serghei Lavrov a declarat că afirmațiile lui Marco Rubio de miercuri sunt foarte ciudate, insistând că, în timpul discuțiilor din august anul trecut din Alaska, președintele Vladimir Putin a acceptat propunerile americane, scrie Rador.
UPDATE Uniunea Europeană a început pregătirile pentru discuțiile privind aderarea Ucrainei și Moldovei în bloc, după ce toate cele 27 de state membre și‑au dat acordul. Primele discuții vor viza standardele democratice și statul de drept. Salutând vestea, premierul Ucrainei, Iulia Svîrîdenko, a spus că țara sa este cu un pas mai aproape de aderarea la UE, scrie Rador.
UPDATE Moscova este pregătită pentru negocieri privind Ucraina, dar nu vede o astfel de disponibilitate și, cel mai important, nu vede niciun partener dispus să negocieze, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat postului de televiziune „RT Arabic”.
UPDATE Vladimir Putin a declarat în marja Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg că Rusia nu se opune integrării economice a Ucrainei în Uniunea Europeană, dar a avertizat ferm că transformarea blocului european într-o alianță militară reprezintă un motiv serios de îngrijorare pentru Moscova. Putin a explicat că, spre deosebire de NATO, care este o alianță strict militară, Uniunea Europeană a fost creată ca un bloc economic, motiv pentru care Rusia consideră aderarea Ucrainei la blocul comunitar drept o „decizie suverană” a poporului ucrainean. Președintele rus a avertizat, în schimb, că poziția Rusiei se va schimba dacă UE își va schimba profilul strategic, transformându-se într-un bloc cu atribuții militare, scrie Gândul.
UPDATE Președinția Uniunii Europene, deținută de Cipru, a transmis o scrisoare oficială către Republica Moldova prin care confirmă deschiderea negocierilor de aderare. Oficialii de la Chișinău sunt invitați să-și prezinte poziția cu privire la primul capitol de negociere (cluster). Acesta vizează valorile fundamentale ce stau la baza blocului comunitar.
UPDATE Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a declarat că atacurile ucrainene asupra infrastructurii energetice și militare din interiorul Rusiei provoacă „panică” la Kremlin. Într-un interviu pentru AFP, ea a susținut că loviturile asupra facilităților petroliere afectează una dintre principalele surse de finanțare ale războiului. Kallas a afirmat că Moscova răspunde prin intensificarea atacurilor asupra civililor ucraineni și a cerut continuarea sancțiunilor împotriva sectorului energetic și financiar rus, scrie Spotmedia.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina a ajuns deja la un acord la nivel politic privind achiziționarea unor sisteme suplimentare de apărare aeriană Patriot, însă punerea în aplicare a acestuia s-a blocat la nivel juridic, financiar și tehnic. El le-a cerut oficialilor ucraineni să accelereze procesul și i-a avertizat că, în cazul în care nu se vor obține rezultate, ar putea avea loc schimbări de personal, scrie Digi24.
UPDATE Autoritățile instalate de Moscova în Crimeea au anunțat că trei persoane au fost ucise și alte șapte rănite într-un atac ucrainean asupra unor clădiri nerezidențiale din Simferopol. Potrivit lui Volodimir Zelenski, dronele ucrainene au vizat terminalul petrolier din oraș și baza militară Kronstadt. Kremlinul a promis „răspunsuri sistematice”.
UPDATE Şeful Administrației Militare Regionale Zaporijjia, Ivan Fedorov, a raportat că, în ultimele 24 de ore, forțele de ocupație ale Rusiei au lansat 924 de atacuri asupra a 52 de localități. Potrivit unui comunicat remis joi dimineaţă, în urma atacurilor, o persoană și-a pierdut viața, iar alte patru au fost rănite, scrie Rador.
UPDATE Realitatea frontului este și mai dură. În aprilie, pentru prima dată din 2024, Rusia a pierdut mai mult teritoriu decât a cucerit. Și pentru a cincea lună consecutiv, Ucraina a ucis militari ruși mai repede decât poate recruta Putin înlocuitori. În total, în anii invaziei la scară largă a Ucrainei, până la 500.000 de soldați ruși au fost uciși, iar un număr și mai mare a fost rănit.Toate acestea - inclusiv schimbarea retoricii președintelui Putin, capacitatea forțelor ucrainene de a perturba logistica inamicului în Rusia și pierderea treptată de teritoriu de către ruși - arată o Rusie slăbită, care se îndreaptă posibil spre o concluzie umilitoare, scrie The Hill.
UPDATE Institutul Kiel arată că dronele au devenit principala direcție a ajutorului militar european pentru Ucraina. Din cele 12,33 miliarde de euro alocate de statele europene în primele patru luni ale anului, 1,55 miliarde au fost destinate producției și achiziției de drone. Suma depășește deja totalul cheltuit pentru acest domeniu în întreg anul 2025. Regatul Unit a anunțat livrarea a 120.000 de drone, iar Germania și Norvegia au alocat câte 500 de milioane de euro pentru programe similare, scrie Spotmedia.
UPDATE Kievul accelerează dezvoltarea și producția de sisteme robotizate pentru front. Potrivit datelor citate de Il Post, Ucraina a comandat 25.000 de roboți în prima jumătate a anului și alte 25.000 pentru a doua jumătate. Platformele sunt folosite pentru transport, recunoaștere și luptă, fiind controlate de operatori umani. Comandanții ucraineni spun că obiectivul este ca până în 2027 aproximativ o treime dintre militarii din prima linie să fie înlocuiți de sisteme robotizate, reducând astfel pierderile umane în zonele cele mai periculoase ale frontului, potrivit Spotmedia.
UPDATE Veniturile Rusiei din petrol şi gaze, responsabile pentru aproximativ o cincime din totalul veniturilor la bugetul federal, au crescut în ritm anual cu 32,4% în mai, la 678,9 miliarde de ruble (9,3 miliarde de dolari), conform datelor Ministerului de Finanţe, pe fondul majorării cotaţiilor la ţiţei, în urma războiului din Orientul Mijlociu, relatează Agerpres.
UPDATE Rusia poartă de peste 4 ani un război împotriva Ucrainei. Economia Rusiei lui Putin a este supraîncălzită și dependentă de conflictul continuu. Țara devine din ce în ce mai autoritară. Drepturile politice sunt și mai restricționate. Numai că, de fiecare dată, Rusia nu s-a prăbușit. Rusia a fost prezentată – și într-adevăr s-a prezentat – ca o amenințare pentru Occident timp de decenii, notează Dan Storyev într-o analiză a publicației independente The Moscow Times.
UPDATE Uniunea Europeană pregătește un pachet de sprijin economic în valoare inițială de 50 de milioane de euro (58,1 milioane de dolari) pentru Armenia, după ce Rusia a impus unele restricții comerciale Armeniei, a declarat joi președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, scrie Rador.
UPDATE Guvernul polonez a solicitat oficial Statelor Unite să înființeze o nouă bază militară permanentă în Polonia. Anunțul vine la scurt timp după ce președintele Donald Trump s-a angajat să trimită 5.000 de soldați americani suplimentari în țară, scrie site-ul notesfrompoland.com
UPDATE O dronă rusească a lovit în timpul nopții un obiectiv industrial din raionul Borispol, în apropiere de Kiev. Guvernatorul regiunii Kiev, Nikola Kalașnik, a anunțat că o persoană a fost rănită, iar impactul a provocat un incendiu de proporții, scrie Kiev Independent.
UPDATE Rusia a lansat azi-noapte un amplu atac aeriean. Potrivit Forțelor Aeriene ucrainene, au fost folosite o rachetă balistică Iskander-M și 293 de drone de diferite tipuri. Apărarea antiaeriană a anunțat că a neutralizat 264 de aparate fără pilot în nordul, sudul și estul țării. Cu toate acestea, au fost înregistrate lovituri în 11 locuri, iar fragmente de drone doborâte au căzut în alte 12 zone, scrie Spotmedia.
UPDATE După mai bine de patru ani de război, Ucraina a devenit cel mai important laborator militar al lumii pentru utilizarea dronelor pe câmpul de luptă. Experiența acumulată cu prețul a mii de vieți oferă acum lecții valoroase pentru armatele NATO, care investesc masiv în dezvoltarea războiului fără pilot. Una dintre concluziile cele mai importante trase de militarii ucraineni este că unitățile de drone și centrele lor de comandă au devenit ținte prioritare pentru inamic și trebuie protejate ca atare, scrie Adevărul.
UPDATE Un elev britanic de doar 17 ani a ajuns pe lista sancțiunilor impuse de Rusia după publicarea unui raport în care acuza existența unei rețele de spălare a banilor prin criptomonede, folosită de Moscova și de alte state aflate sub sancțiuni occidentale, transmite Euronews.
UPDATE Bruxelles-ul lucrează la un nou pachet de sancțiuni care ar putea include patru companii chineze acuzate că furnizează componente pentru dronele rusești și sprijină flota comercială folosită de Moscova pentru a evita restricțiile occidentale, scrie Kiev Post. Potrivit documentelor consultate de Politico, măsurile ar viza și firme din Emiratele Arabe Unite, Turcia și Azerbaidjan. Pachetul ar urma să fie discutat săptămâna viitoare de miniștrii de Externe ai Uniunii Europene.
UPDATE Premierul ungar Peter Magyar a declarat că Ungaria ar putea găzdui eventuale negocieri de pace între Ucraina și Rusia. Într-un interviu acordat publicației Frankfurter Allgemeine și citat de Kiev Independent, el a afirmat că Budapesta nu poate juca un rol decisiv în procesul de pace, dar poate oferi sprijin diplomatic și umanitar, precum și un loc pentru discuții. Magyar a subliniat că Ucraina are nevoie de garanții internaționale de securitate „reale și aplicabile”, scrie Spotmedia.
UPDATE Rusia a intentat un proces de 47,2 milioane de euro împotriva companiei germane Rheinmetall, unul dintre cei mai importanți producători de armament din Europa și un furnizor-cheie pentru Ucraina și numeroși aliați din NATO, scrie euromaidanpress.com.
UPDATE Atacurile aeriene ale Rusiei au crescut puternic în ultimele luni. Moscova a lovit Ucraina cu mai multe drone și rachete de mare viteză decât a făcut-o până acum, în timp ce armata rusă are dificultăți în a obține progrese importante pe front, scrie CNN. Loviturile masive sunt gândite pentru a copleși apărarea antiaeriană ucraineană. Rusia lansează mai întâi valuri mari de drone, apoi rachete balistice rapide și, la final, rachete de croazieră. Totul este făcut într-o ordine calculată, pentru ca mai multe proiectile să treacă de sistemele de apărare și să provoace pagube cât mai mari.
UPDATE Șeful Armatei Letoniei, generalul Kaspars Pudāns, a avertizat că Rusia a câștigat un avantaj în războiul dronelor față de țările NATO și ar putea putea încerca să exploateze o „fereastră de oportunitate” până la sfârșitul anului 2028 pentru a invada statele baltice, relatează Financial Times.
UPDATE Lituania discută cu Statele Unite posibilitatea amplasării de arme nucleare americane pe teritoriul său. Autoritățile de la Vilnius iau în calcul inclusiv modificarea Constituției, în contextul îngrijorărilor legate de securitatea flancului estic al NATO, scrie NewsWeek.
UPDATE SUA iau în calcul desfăşurarea de arme nucleare în anumite state europene, mutare care i-ar liniști pe aliați, dar i-ar înfuria pe ruși. Generalul (r) Marius Crăciun crede că România ar trebui să fie prima țară care să facă lobby pentru a găzdui arme nucleare americane, notează Adevărul.
UPDATE Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat că „nu are cunoștință” de existența unei delegații americane „oficiale” la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg (SPIEF). Șeful Departamentului de Stat a făcut această declarație în cadrul unei audieri în Congres.
UPDATE Secretarul de Stat american Marco Rubio a declarat în Congres că atacurile ucrainene tot mai profunde pe teritoriul rus sporesc riscul unei escaladări a războiului. El a subliniat că Ucraina și-a îmbunătățit semnificativ capacitatea de a lovi ținte aflate la mare distanță și a apreciat că riscul unei extinderi a conflictului este acum mai mare decât în urmă cu doi ani. Rubio a afirmat că nici Moscova, nici Kievul nu par dispuse să facă concesii suficiente pentru un acord de pace.
UPDATE Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat că, potrivit datelor Departamentului de Război, pentru prima dată de la începutul războiului, numărul militarilor ruși uciși îl depășește pe cel al răniților. Potrivit Armai Inform, Rubio a făcut declaraţii în acest sens în cadrul unor audieri desfășurate în Senatul Statelor Unite. „Ucraina desfășoară cu o eficiență tot mai mare lovituri cu rază lungă de acțiune în interiorul Federației Ruse și împotriva unor obiective de importanță critică pentru economia rusă. Potrivit datelor Departamentului de Război al Statelor Unite, pentru prima dată în istorie, numărul pierderilor prin decese de partea rusă a depășit numărul răniților. Astfel, ucrainenii nu doar luptă având curaj, ci și cu eficiență” – a remarcat secretarul de stat. Oficialul american a recunoscut că loviturile ucrainene în adâncimea teritoriului rus sunt eficiente și că, în condițiile actualei dinamici de pe câmpul de luptă, Rusia s-ar putea să nu obțină niciodată prin mijloace militare ceea ce încearcă să obțină la masa negocierilor. Totodată, Marco Rubio a subliniat că, în opinia Statelor Unite, războiul poate fi încheiat numai pe cale diplomatică, scrie Rador.
UPDATE Dronele ucrainene au lovit o navă de război rusească înarmată cu rachete la baza navală Kronstadt de lângă Sankt Petersburg. Potrivit oficialilor ucraineni, nava a însoțit flota din umbră a rușilor, scrie Kyiv Independent.
UPDATE Rusia își consolidează poziția în unul dintre cele mai importante proiecte energetice din zona arctică. Președintele Vladimir Putin a autorizat compania NordLine LLC să preia participația de 10% deținută de grupul francez TotalEnergies în proiectul Arctic LNG 2, una dintre investițiile-cheie prin care Moscova încearcă să își extindă prezența pe piața globală a gazului natural lichefiat (GNL), scrie Bloomberg.
UPDATE Rusia a acumulat un avantaj în domeniul dronelor și ar putea să îl valorifice până la sfârșitul anului 2028 împotriva țărilor NATO, în timp ce Alianța încă nu și-a finalizat procesul de reînarmare – scrie Ukrinform, citând Financial Times. Potrivit publicaţiei britanice, informația respectivă reiese din declarațiile comandantului Forțelor Armate ale Letoniei, Kaspars Pudāns. Generalul Pudāns a explicat că Moscova nu dispune de drone mai avansate decât statele NATO, însă le produce în cantități mult mai mari și le adaptează mai rapid, notează Rador.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că dronele au lovit terminalul petrolier din portul Sankt Petersburg și obiective militare din baza navală Kronstadt, insula care găzduiește principalele facilități ale flotei ruse din Marea Baltică. Liderul ucrainean a descris operațiunea drept un succes al unităților de drone și al serviciilor de informații ucrainene, subliniind că țintele se aflau la aproape 1.100 de kilometri de frontiera Ucrainei. Potrivit comandantului trupelor ucrainene de drone, Robert Browdi, în urma atacului ar fi fost incendiată și corveta rusească "Boiki". În numeroase zone ale orașului au fost observate coloane de fum, iar pe rețelele sociale au circulat imagini cu drone aflate în zbor și cu incendii produse în zona portului.
UPDATE Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a transmis un avertisment tinerilor ruși și familiilor acestora, în care a spus că cei trimiși să lupte în Ucraina riscă să fie abandonați pe front dacă sunt răniți, scrie TVP World. „Vi se vinde o afacere proastă. Bărbați ca voi care se alătură luptei; nu veți fi antrenați. Echipamentul pe care vi-l vor oferi este sub standarde. Există o șansă foarte mare să muriți sau să fiți răniți cât timp sunteți acolo. Și sunt șanse mari ca, dacă sunteți răniți, să fiți lăsați să suferiți în noroi și să muriți.”, a declarat Rutte, adresându-se tinerilor ruși.
UPDATE A tras Vladimir Putin sforile în culise – și în cele din urmă a zădărnicit candidatura Germaniei? Potrivit diplomaților, Rusia a militat energic împotriva candidaturii Germaniei pentru un loc nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, alături de multe țări din emisfera sudică, relatează Reuters, citată de Bild. Moscova a militat activ pentru voturi împotriva Berlinului, motivul fiind că un mandat german ar fi plasat războiul din Ucraina în fruntea agendei, lucru pe care Kremlinul dorea să-l prevină cu orice preț, potrivit G4media.
UPDATE Şeful Administraţiei Militare Regionale Harkiv, Oleh Sinehubov, a raportat că, în ultimele 24 de ore, armata rusă a lovit 18 localităţi. Potrivit unui comunicat, bombardamentele ruseşti din regiunea Harkiv s-au soldat cu trei decese. În oraşul Harkiv, o femeie în vârstă de 52 de ani și-a pierdut viața, iar opt persoane au fost rănite. În oraşul Harkiv, forțele ruse au atacat cu drone şi rachete cartierele Holodnohirsk, Osnoviansk și Slobidsk. Asupra regiunii Harkiv, au fost lansate trei rachete, o bombă aeriană ghidată, 17 drone de tip Geran-2, cinci drone Molnia, cinci drone FPV și 71 de drone necunoscute.
UPDATE Fostul deputat, Oleg Țarev, care a fost unul dintre candidații la funcția de șef al regimului marionetă, după ce Putin ar fi cucerit Kievul „în trei zile” în 2022, a scris la sfârșitul lunii mai că Rusia a căzut într-o capcană cognitivă: De multă vreme, o serie de propagandiști cunoscuți au creat în rândul populației așteptări exagerate cu privire la încheierea operațiunii militare speciale. Parada militară de la Kiev. Procesul lui Zelenski și Poroshenko. Fasciștii din Kiev trebuie spânzurați pe strada Khreshchatyk. Mulți au senzația că trebuie să ne sacrificăm, dar să îndeplinim această sarcină. Iar dacă nu, atunci nu este o victorie. A rezista în situația actuală este deja o victorie, insistă Tsarev: „Sarcina noastră este să punem capăt războiului și să păstrăm câștigurile, să construim o Novorossia prosperă”, scrie Digi24.
UPDATE Reprezentanții oficiali ai celor mai mari trei economii ale Europei au discutat deja cu omologii lor ucraineni posibilitatea organizării unei întâlniri la care să participe ambele părți. Potrivit jurnaliștilor, negocierile aflate sub egida SUA au ajuns în prezent într-un punct mort, motiv pentru care țările europene încearcă să preia inițiativa. În plus, diplomații vor să acționeze înainte de venirea iernii, pentru a evita noi atacuri rusești masive asupra infrastructurii energetice ucrainene și a populației civile.
UPDATE Germania, Franța și Marea Britanie elaborează, împreună cu Kievul, planuri pentru a atrage Rusia la negocieri în vederea încetării războiului. Liderii europeni văd în acest demers o oportunitate, în condițiile în care pozițiile Ucrainei se consolidează pe fondul situației de pe front, al pierderilor mari ale armatei ruse și al problemelor economice interne ale Kremlinului, scrie „Apostrof”, citând Bloomberg.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, de Ziua Internațională a Copiilor Victime Nevinovate ale Agresiunii, că Rusia trebuie să răspundă pentru crimele comise împotriva copiilor ucraineni de la începutul invaziei la scară largă. Potrivit unei postări publicate de Zelenski pe Telegram, cel puțin 707 copii și-au pierdut viața în Ucraina de la începutul războiului declanșat de Rusia, scrie Ukrinform.
UPDATE Un nou episod tensionat a apărut în jurul concursului Eurovision, după ce artistul rus Filip Kirkorov a publicat pe Instagram un mesaj amplu în care își asumă meritul pentru victoria Bulgariei, declanșând reacții imediate din partea câștigătoarei DARA și a echipei sale. Câștigătoarea a respins ferm afirmațiile privind implicarea lui Kirkorov în procesul de creație al piesei „Bangaranga”.



















