Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1697: Sute de drone și rachete deasupra Kievului. Atac asupra Moscovei, zborurile au fost restricționate

/VIDEO/ Obligați să plătim peste 11 milioane de lei: Condamnare la CEDO într-un dosar examinat de Domnica Manole

domnica manole
04 iunie 2026, ora 21:00

O nouă condamnare la CEDO va costa Republica Moldova 560 de mii de euro. Curtea a decis că statul trebuie să despăgubească o companie ale cărei bunuri au fost vândute ilegal la o licitație. Litigiul datează din 2011 și a fost examinat de actuala președintă a Curții Constituționale, Domnica Manole. În acest context, liderul Partidului „Democrația Acasă” i-a cerut astăzi demisia. Solicitat pentru o reacție, Igor Grosu a evitat să comenteze subiectul, iar Domnica Manole nu a răspuns la apelurile noastre. 

Dosarul își are originea în anul 2010, când compania oferea în chirie hambare pentru porci și terenuri agricole. Ulterior, sub pretextul că nu și-ar fi respectat obligațiile contractuale, bunurile firmei au fost scoase la licitație și vândute cu aproape 900 de mii de lei, fără ca reprezentanții companiei să fie informați. Au urmat mai multe procese de judecată, însă toate s-au încheiat în defavoarea firmei. 

În cele din urmă, compania a ajuns la CEDO, unde a reclamat că nu a avut posibilitatea să-și apere drepturile și a cerut în instanță despăgubiri în valoare de aproape un milion de euro. Instanța europeană i-a dat dreptate și a constatat că firma a fost lipsită de acces efectiv la justiție și a obligat Republica Moldova să achite 560 de mii de euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material. Suma trebuie plătită în termen de trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. 

Potrivit documentelor din dosar, completul de judecată de la Curtea de Apel Chișinău care a examinat cauza a fost condus de Domnica Manole, actuala președintă a Curții Constituționale. 

În acest context, liderul Partidului „Democrația Acasă” a cerut demisia acesteia:

„Această doamnă să fie destituită din funcția de președintă a Curții Constituționale. O Curte care este condusă de o doamnă care figurează în dosare care ne-au prejudiciat cu 11 milioane de lei la CEDO. O să venim cu o propunere, sper să fie acceptată. Deci, toți magistrații care se fac vinovați și figurează în dosare de rezonanță la CEDO să fie buni de plată prin acțiuni de regres. Să fie responsabilizați”.

Igor Grosu nu a comentat acuzațiile și a spus că va reveni cu o reacție după ce va analiza decizia CEDO.

„Dați-mi voie să mă documentez, după care o să comentez. Decizia a fost luată astăzi. Mai întâi mă documetez, altfel nu ar fi serios din partea mea”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Am încercat să obținem o reacție și din partea Domnicăi Manole, însă președinta Curții Constituționale nu ne-a răspuns la apeluri.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Alertă la Dondușeni: Un aparat de zbor fără pilot s-a prăbușit și a explodat pe un câmp
Alertă la Dondușeni: Un aparat de zbor fără pilot s-a prăbușit și a explodat pe un câmp
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri - aflăm astăzi, de la 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri - aflăm astăzi, de la 20:00
/VIDEO/ Energie electrică mai scumpă în sezonul rece? Deputat: Tarifele ar putea crește cu 25%
/VIDEO/ Energie electrică mai scumpă în sezonul rece? Deputat: Tarifele ar putea crește cu 25%
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1696: Explozie în Moldova, alianța teribilă și 5G FSB. Zelenski: Putin transformă Rusia în Coreea de Nord
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1696: Explozie în Moldova, alianța teribilă și 5G FSB. Zelenski: Putin transformă Rusia în Coreea de Nord

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente