O nouă investigație marca TV8 scoate la iveală detalii despre proprietățile atribuite Mitropolitului Vladimir. Timp de aproape două luni, echipa Cutia Neagră PLUS a analizat documente și tranzacții imobiliare, iar concluziile ridică mai multe semne de întrebare. Jurnaliștii au descoperit apartamente, case și un scandal legat de vila în care locuiește ierarhul. Ce au aflat reporterii, cine revendică acum dreptul asupra imobilului și care este poziția Mitropoliei, aflați din investigația care va fi difuzată duminică, la Cutia Neagră PLUS.
„Blocul în care Mitropolitul Vladimir are un apartament cu o suprafață foarte generoasă este situat chiar aproape de bulevardul Ștefan cel Mare, în spatele Hotelului Național. Clădirea are ogradă privată și este monitorizată prin sistem de supraveghere video”, spune jurnalista de investigație, Stela Mihailovici.
Chiar dacă deține câteva apartamente, pentru trai Mitropolitul Vladimir preferă casele la sol. Capul bisericii moldovenești locuiește într-o impresionantă vilă cu piscină și grădină de poveste dintr-o suburbie a capitalei. De această locuință este legat un scandal mai vechi, cu o femeie apropiată mitropolitului, proprietara din acte a casei.
„Mai multe proprietăți noi, necunoscute până acum ale Mitropolitului. Este vorba de apartamente, vile și case pe care mitropolitul le deține. În cazul vilei în care locuiește, am depistat că el a mințit timp de mai mulți ani societatea și presa, pentru că atunci când s-a scris prima dată despre casă, mitropolitul a afirmat că nu-i aparține. De fapt, el locuiește în această casă înregistrată pe o altă persoană”, a declarat realizatoarea emisiunii Cutia Neagră PLUS, Mariana Rață.
Deși a negat în trecut orice legătură atât cu proprietatea, cât și cu femeia care figurează în acte, reporterii Cutia Neagră PLUS au descoperit că vila este acum obiectul unui proces în instanță privind dreptul de proprietate al Mitropoliei asupra imobilului. În dosar apare și numele unui om de afaceri. Detaliile complete vor fi prezentate în investigația care va fi difuzată duminică.
Autorii anchetei precizează că materialul nu are nicio legătură cu scandalul recent în care este implicată Mitropolia Basarabiei.
„Încă acum o lună de zile am trimis întrebări către mitropolie. Investigația deja practic era gata. I-am solicitat dreptul la replică. Timp de o lună am așteptat răspuns, din acest motiv a durat până acum publicarea anchetei. Dacă are vreo legătură, poate și are. Poate a apărut scandalul cu celălalt mitropolit ca să acopere investigația noastră. Noi putem proba că am început demersurile mult mai devreme”, a declarat realizatoarea emisiunii Cutia Neagră PLUS, Mariana Rață.
Detalii despre alte proprietăți ale Mitropolitului Vladimir vedeți duminică, la Cutia Neagră PLUS, începând cu ora 19:45.




































