Traficul rutier va fi suspendat temporar pe bulevardul Iuri Gagarin din Capitală, pe tronsonul cuprins între bulevardul Constantin Negruzzi și bulevardul Decebal. Măsura este luată în legătură cu lucrările de reparație care urmează să fie efectuate în zonă.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Chișinău, circulația va fi sistată în două nopți consecutive. Prima restricție va fi aplicată din 8 iunie, ora 22:00, până pe 9 iunie, ora 06:00. A doua va fi valabilă din 9 iunie, ora 22:00, până pe 10 iunie, ora 06:00.
Autoritățile municipale îndeamnă șoferii să respecte indicațiile agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic și să evite abaterile de la Regulamentul circulației rutiere.




































