Administratorul unui cont de TikTok, un bărbat de 33 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore într-un dosar pornit pentru propagandă a războiului. Acesta ar fi publicat în mod repetat, pe TikTok, YouTube și alte platforme online, materiale care ar promova și justifica acțiuni militare agresive.
Potrivit unui comunicat al poliției, bărbatul mai este suspectat că ar fi instigat la război, la extinderea conflictelor armate, precum și la ură și discriminare socială.
Pe 5 iunie, oamenii legii, au efectuat percheziții în automobilul folosit de bărbat. În urma descinderilor, au fost ridicate telefoane mobile, un dispozitiv de stocare USB și mai multe cartele SIM.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe 8 iunie i-a fost înaintată învinuirea și i-a fost atribuit statutul de învinuit. Totodată, acesta este obligat să se prezinte la organul de urmărire penală.
Dacă persoana va fi găsită vinovată, riscă amendă de până la 75 de mii de lei sau închisoare de până la 6 ani.




































