Pretinsele autorități din stânga Nistrului intenționează să extindă interdicția privind utilizarea termenului „Transnistria” pentru desemnarea regiunii transnistrene, „indiferent de limbă”. În replică, autoritățile de la Chișinău au calificat măsura drept o continuare a procesului de cenzură, rusificare și autoizolare a regiunii.
Inițiativa pretinsului lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, transmisă în așa-zisul „soviet suprem”, prevede că folosirea toponimului „Transnistria” în discursurile publice, poate fi sancționată cu amenzi cuprinse între 210 și 10.500 de ruble transnistrene (233 de lei și, respectiv, circa 11.700 de lei), precum și cu „arest administrativ” de până la 15 zile în cazul cetățenilor.
Până acum, aceste amenzi erau aplicate doar pentru folosirea numelui „Transnistria” în limba rusă. Dacă inițiativa lui Krasnoselski va fi votată, sancțiunile ar putea fi extinse la utilizarea termenului în orice limbă.
În nota explicativă a proiectului, autorii inițiativei afirmă că actuala formulare a legii permite sancționarea exclusiv a utilizării termenului „Transnistria” în limba rusă. Potrivit acestora, această limitare îngreunează aplicarea prevederilor legale, motiv pentru care propun ca interdicția să fie extinsă pentru toate limbile.
Biroul politici de reintegrare de la Chișinău a subliniat că astfel de acțiuni nu au valoare juridică și că persoanele care promovează asemenea inițiative trebuie să fie conștiente de răspunderea pe care și-o asumă, transmite Zona de Securitate.
„Autorii unor asemenea inițiative absurde și abuzive ar trebui să conștientizeze consecințele și responsabilitatea juridică pe care și le asumă”, se arată în răspunsul emis de Chișinău.
Anterior, pretinsul „suoviet suprem” a adoptat la 4 septembrie 2024 o inițiativă a liderului transnistrean care echivala termenul „Transnistria” cu simbolurile fascismului și nazismului, cu excepția cazurilor când este folosit pentru a „forma o atitudine negativă” față de aceste ideologii.
Autoritățile separatiste invocă faptul că această denumire se asociază cu „ocupația nazistă și românească”, cu lagărele de concentrare și ghetourile care au existat în această zonă în perioada Holocaustului.
Denumirea oficială pe care o folosesc autorităţile din teritoriul separatist este Republica Moldovenească Nistreană (RMN).
În istoriografia sovietică și rusă, denumirea „Transnistria” se referă la administrația civilă instituită de România între 1941 și 1944 pe teritoriile ocupate situate între Nistru și Bug, cu centrul la Odesa. Această entitate cuprindea părți din actualele regiuni ucrainene Odesa, Vinița și Nicolaev, precum și zona transnistreană a Republicii Moldova. Guvernământul Transnistriei este recunoscut ca unul dintre locurile în care s-au desfășurat atrocitățile Holocaustului, aici funcționând lagăre de concentrare și ghetouri în care au fost deportați zeci de mii de evrei, inclusiv din Basarabia și Bucovina.
În limba română, termenul „Transnistria” este folosit cu sens istoric și geografic pentru a desemna teritoriul situat dincolo de Nistru, având un înțeles apropiat de cel al termenului rusesc „Приднестровье”.





















