Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, alertă NATO, premieră în aer și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

/VIDEO/ Interes crescut sau nu prea? Chișinăul contestă cifrele Tiraspolului privind pașaportul rus în Transnistria

tiraspol
12 iunie 2026, ora 09:20

36 de mii de locuitori ai regiunii transnistrene s-ar fi înscris în doar zece zile pentru obținerea cetățeniei ruse. Cel puțin asta susțin autoritățile locale. Guvernul de la Chișinău contestă însă aceste cifre și susține că sunt exagerate. Interesul reaprins pentru pașaportul rusesc vine după ce Vladimir Putin a simplificat procedura de acordare a cetățeniei pentru locuitorii din stânga Nistrului. Potrivit datelor administrației de la Tiraspol, sute de mii de locuitori ai regiunii dețin deja pașapoarte rusești, iar noul decret al Kremlinului facilitează accesul la cetățenie pentru cei care nu au obținut încă acest statut, transmite UNU TV.

Autoritățile locale susțin că, în primele 10 zile de la lansarea înregistrării, circa 36 de mii de locuitori ai regiunii transnistrene s-au înscris în lista de așteptare pentru obținerea cetățeniei ruse. Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, afirmă, însă că această cifră este mult exagerată. 

Acum două zile, la Consulatul Rusiei din Tiraspol, nu erau cozi uriașe, dar erau oameni care așteptau. UNU TV nu a reușit să discute cu ei, inclusiv pentru că e o instituție cu un regim special de securitate. Dar am remarcat că în fața celor care așteptau ieșea periodic un coordonator care le explica procedura. Acesta îi informa că obținerea cetățeniei este acum mai simplă, însă în ce constă exact această simplificare nu este foarte clar. 

Sunt însă date care pot fi găsite pe site-urile oficiale. Potrivit decretului semnat recent de Vladimir Putin, solicitanții de cetățenie rusă nu mai trebuie să locuiască timp de cinci ani în Rusia, să susțină examene la limba rusă, istoria și legislația Federației Ruse și nici să renunțe la o a doua cetățenie. Doar că, în realitate, toate aceste cerințe existau mai mult pe hârtie. 

Majoritatea locuitorilor din Transnistria care au obținut anterior pașaport rusesc spun că nu au susținut astfel de examene, iar condiția de a renunța la o altă cetățenie a fost anulată pentru locuitorii regiunii încă din anul 2020. Presa de la Tiraspol explică actualul interes pentru pașapoartele ruse printr-o legătură istorică și chiar genetică cu Rusia.

„Acest fenomen este numit de sociologi psihologia frontierei. Locuitorii unor asemenea regiuni simt adesea legătura cu patria istorică mai puternic decât locuitorii acesteia. Specialiștii spun că așa funcționează memoria genetică. Ea îi face pe oameni să stea la coadă la consulat și să spere în protecția unei țări mari”.

Termenul de „memorie genetică” este considerat de mult timp de știință mai curând o metaforă. Iar viața într-o zonă de frontieră influențează oamenii în alt mod. Aici atașamentul față de o țară sau alta e dictat nu atât de dragoste, cât de sentimentul unei amenințări permanente. Frecvent o astfel de psihologie este construită în jurul ideii de supraviețuire: dacă au rezistat strămoșii, vor rezista și urmașii.

În același timp, legătura cu Moscova rămâne puternică pentru mulți locuitori ai regiunii transnistrene. E un paradox, ținând cont că majoritatea dintre ei nu au fost niciodată în Rusia. Totuși, asta nu o împiedică pe purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, să amenințe cu utilizarea forței. Iar argumentul Moscovei este că cetățenii ruși trebuie protejați.

„Dorim încă o dată să avertizăm că orice agresiune împotriva cetățenilor noștri care locuiesc în Transnistria va primi un răspuns imediat și adecvat. Federația Rusă este pregătită să utilizeze toate mijloacele necesare pentru a le asigura securitatea”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe din Rusia, Maria Zaharova.

Un aspect foarte important este că orice cetățenie presupune nu doar drepturi, ci și obligații. Inclusiv angajamentul militar. Iar în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, acest lucru este tot mai greu de ignorat. Citațiile pentru încorporare sunt înmânate chiar în aeroport.

Citațiile sunt expediate și prin intermediul portalului serviciilor de stat, același prin care se solicită și pașaportul intern. Anterior, atât președinții Republicii Moldova și Ucrainei au declarat că pașaportizarea în masă nu este doar un gest umanitar, ci și un instrument politic.

„Acest pas este unul specific și înseamnă nu doar că Rusia caută noi soldați, deoarece cetățenia presupune obligații militare. Este și o modalitate prin care Rusia marchează Transnistria drept un teritoriu care i-ar aparține. La Moscova se spune adesea că interesul lor este doar Donbasul. În realitate, nu este vorba doar despre Donbas”, a declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

„Probabil au nevoie de mai mulți oameni pentru a-i trimite în războiul din Ucraina. Probabil este și o nouă metodă de a ne amenința, deoarece Rusiei nu îi plac pașii noștri privind reintegrarea Transnistriei”, a subliniat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Locuitorii regiunii transnistrene au însă alte explicații pentru noul decret. Unii invocă motive sociale, alții patriotice.

„Dacă vreunul dintre copii va dori să studieze în Rusia, îi va fi mai ușor să plece și să învețe acolo având cetățenie rusă. Fiul meu locuiește în Rusia, iar la vârsta mea am nevoie de îngrijire. Noi am fost întotdeauna ruși. Am rămas cu gândul în Uniunea Sovietică. M-am născut în această țară și, într-un anumit sens, încă trăiesc acolo în mintea mea”.

„Pentru că, probabil, sunt patriot. Există și această categorie, patriotismul. Mulți dintre noi se consideră oameni ruși, pentru că ne-am născut și am trăit într-o regiune unde totul era în limba rusă și unde Rusia era mereu aproape”.

„Și în fața Consulatului Rusiei de la Chișinău sunt cozi. Acum este aproximativ ora două după-amiaza, într-o zi lucrătoare. Am numărat în jur de 15-16 persoane la poartă. Spun în jur, deoarece oamenii vin și pleacă. Din păcate, nu am reușit să aflăm pentru ce stau documente stau, pentru că au refuzat să discute cu noi”.

Menționăm că la Consulatul Rusiei din Chișinău au existat întotdeauna cozi. Noul decret nu a generat aici un interes deosebit, deoarece nu se aplică cetățenilor Republicii Moldova. În plus, există o diferență mare între o înregistrare electronică și obținerea efectivă a cetățeniei. Cele 36 de mii de înregistrări despre care a vorbit ambasadorul Ozerov nu înseamnă automat 36 de mii de noi cetățeni ruși. Nu se știe câte cereri vor fi aprobate și cât va dura întregul proces. 

Potrivit datelor Tiraspolului, între 200 și 250 de mii de locuitori ai Transnistriei dețin deja cetățenie rusă. Procesul de pașaportizare se desfășoară acolo de mulți ani și nu a întâmpinat obstacole semnificative. În acest context, cifra de 36 de mii de cereri electronice pare mai puțin convingătoare.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Patru drone au explodat la Căușeni, Hîncești, Anenii Noi și Ștefan Vodă
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Patru drone au explodat la Căușeni, Hîncești, Anenii Noi și Ștefan Vodă
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente