Noaptea în care a fost deportată în Kurgan i-a furat copilăria pentru totdeauna. Își amintește cum, după miezul nopții, liniștea satului a fost spartă de zgomotul mașinilor care au intrat pe ulițe. Soldații băteau la porți și scoteau oamenii din case, fără explicații. Tecla Cemîrtan din satul Cobâlea, raionul Șoldănești, avea atunci doar 7 ani. Cea mai mare dintre cei zece copii ai familiei, ea a fost deportată împreună cu cei dragi în Siberia. Primul val al deportărilor staliniste a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941. Atunci au fost deportaţi aproape 22 de mii de oameni din peste 3400 de familii.
La cei 84 de ani ai săi, Tecla Cemîrtan poartă încă povara unor amintiri care i-au marcat copilăria. Am întâlnit-o pe prispa casei sale, privind liniștită spre drumul ce trece prin fața gospodăriei. În privirea ei se citesc zeci de ani de istorie, iar în suflet păstrează urmele unei vieți pline de încercări – de la foamete și deportare, până la frig, sărăcie și lacrimi.
Astăzi vorbește rar despre durerea pe care a purtat-o o viață întreagă. Dar atunci când începe să depene amintiri, fiecare episod pare să prindă din nou viață. Până la vârsta de șapte ani, bătrâna a avut o copilărie senină, într-o familie numeroasă și unită. Creștea într-o gospodărie mare, unde pământul era muncit cu trudă, iar părinții și bunicii săi se bucurau de respectul întregii comunități. Au fost urcați în mașină în ce aveau pe ei și duși departe.
Acum nu își mai dorește decât pace și liniște în lume, pentru ca generațiile de astăzi și cele care vor veni să nu fie nevoite să treacă prin suferințele și nedreptățile pe care le-a trăit ea în copilărie.
