Un expert în inspecția tehnică periodică a autovehiculelor a fost reținut de oamenii legii pentru că și-ar fi însușit ilegal sumele achitate de proprietarii mașinilor pentru taxa de folosire a drumurilor. Prejudiciul estimat adus statului depășește 600.000 de lei.
Potrivit unui comunicat emis de Centrul Național Anticorupție (CNA), bănuitul activa în calitate de expert în inspecția tehnică periodică în cadrul unui operator autorizat din Vulcănești și, profitând de funcția deținută, ar fi însușit mijloacele financiare achitate de contribuabili pentru taxa de utilizare a drumurilor.
Astăzi, ofițerii au desfășurat percheziții la domiciliul bănuitului, de unde au ridicat mai multe probe. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolator.
Investigațiile sunt în desfășurare pentru a stabili toate circumstanțele cazului și pentru a identifica eventualele persoane implicate în această schemă.





















