Liderii G7 reuniți la Evian au adoptat o declarație comună de sprijin pentru Ucraina, promițând noi livrări de armament și sancțiuni mai dure împotriva Rusiei. Documentul a fost semnat inclusiv de președintele Donald Trump, într-o demonstrație rară de unitate occidentală, după valul de critici dure la adresa aliaților venit de la Washington.
Trei persoane au murit, iar cel puțin 11 au fost rănite după ce rachete și drone rusești au lovit regiunea Zaporojie și Donețk din Ucraina. În mai multe cartiere ale orașului au fost avariate locuințe, automobile și obiective de infrastructură civilă. Într-un interviu acordat în marja summitului G7, Volodimir Zelenski a declarat că Putin nu intenționează să pună capăt războiului și că s-ar teme de reacția propriilor soldați în cazul unui eșec pe câmpul de luptă.
UPDATE Ucraina solicită aliaților săi o finanțare suplimentară de 20 de miliarde de dolari pentru achiziții militare, pe lângă cele 40 de miliarde de dolari deja promise pentru sprijinirea efortului de război împotriva Rusiei, a anunțat miercuri ministrul ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov.
UPDATE Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat miercuri o ”remobilizare a G7” ”extrem de importantă” în vederea unei creşteri a presiunilor împotriva Rusiei, la încheierea Summitului şefilor de stat şi de guverne ai Grupului Celor Şapte (G7) mari puteri industriale, relatează AFP.
UPDATE Țările G7 vor acorda licențe nu doar pentru sisteme de apărare aeriană pentru producție în Ucraina, ci și pentru arme pentru atacuri la distanță lungă. În declarația comună a membrilor G7 se afirmă sprijinul neclintit pentru Ucraina și integritatea sa teritorială, notează NewsWeek.
UPDATE Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le-a comunicat statelor membre ale UE că va propune prelungirea protecţiei acordate refugiaţilor ucraineni în blocul comunitar, dar cu limitări astfel încât bărbaţii ucraineni care pot fi mobilizaţi în armată să nu mai poată obţine statutul de refugiaţi în ţările UE, relatează AFP, conform Agerpres.
UPDATE Polonia şi Germania au parafat miercuri un Acord de Securitate – cu ambiţii reduse -, din cauza unor reticenţe istorice ale dreptei poloneze şi a riscului unui veto al preşedintelui polonez, după ce Varşovia a semnat tratate de apărare cu Franţa şi Regatul Unit, relatează AFP.
UPDATE Finlanda a adoptat legi care ridică interdicția asupra armelor nucleare, deoarece se confruntă cu preocupări sporite legate de securitate din partea Rusiei. Noul proiect de lege permite importul, transportul, furnizarea și deținerea de arme nucleare în Finlanda pentru apărare, notează NewsWeek.
UPDATE Datele personale ale cetățenilor Republicii Moldova sunt colectate în mod masiv de către serviciile speciale ale Federației Ruse, cu scopul de a fi utilizate în operațiuni de fraudă. Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al țării noastre avertizează că planul face parte din războiul hibrid purtat de Kremlin pentru subminarea stabilității naționale.
UPDATE: Un autobuz care transporta o echipă de fotbal pentru copii din Belarus ar fi fost lovit de o dronă în regiunea Briansk din Rusia, potrivit autorităților ruse. O femeie care însoțea echipa a murit, iar alte șapte persoane au fost rănite, inclusiv patru copii. În autobuz se aflau 44 de persoane, dintre care 28 erau tineri sportivi. Autoritățile ruse acuză Ucraina de atac, însă Kievul respinge acuzațiile. Purtătorul de cuvânt al Statului Major al armatei ucrainene a declarat pentru UNIAN că forțele ucrainene nu au folosit drone în regiunea Briansk în perioada indicată și a calificat acuzațiile drept o „provocare informațională” a Kremlinului.
UPDATE Biroul preşedintelui Consiliului European, Antonio Costa, a avut „contacte scurte” diplomatice cu Kremlinul pentru a deschide canale de comunicare, a declarat miercuri un responsabil european, într-un moment în care UE oscilează asupra unor posibile discuţii cu Moscova pentru a pune capăt războiului în Ucraina.
UPDATE Forţele ucrainene distrug logistica rusă cu drone şi contraatacă în unele sectoare ale frontului, dar armata invadatoare nu renunţă la planurile de a avansa în regiunea Doneţk (est), unde oraşul Konstiantinivka (care înainte de război avea 67.000 de locuitori) a devenit epicentrul luptelor, relatează miercuri agenţia de presă EFE.
UPDATE Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a subliniat miercuri importanța ca Israelul să respecte memorandumul de înțelegere pe care Iranul și Statele Unite intenționează să îl semneze vineri în Elveția, în timpul unei convorbiri telefonice cu omologul său iranian Abbas Araghchi, transmite EFE, conform Agerpres.
UPDATE Bulgaria a anunțat că nu va susține cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni propus de UE împotriva Rusiei dacă acesta îl vizează și pe liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill, conform unor diplomați UE citați de European Pravda, a scris Kyiv Post.
UPDATE Aproximativ 67% dintre ucraineni se așteaptă ca președintele Volodimir Zelenski să fie înlocuit după încheierea războiului cu Rusia, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev (KIIS). Aceasta reprezintă o creștere semnificativă față de procentul de 23% înregistrat în 2023, în contextul în care președinția lui Zelenski intră în al șaptelea an, reflectând o cerere tot mai largă a opiniei publice pentru schimbare și în celelalte ramuri ale guvernului. Mai multe sondaje au arătat în mod constant că majoritatea ucrainienilor se opun organizării de alegeri până la încetarea ostilităților, scrie Kyiv Independent.
UPDATE Forțele de apărare ale Ucrainei au lovit în Marea Neagră petrolierul „Fina A”, pe care Rusia îl folosea pentru a ocoli sancțiunile, și au lovit, de asemenea, poduri, posturi de comandă și stații de control terestre utilizate pentru operațiunile cu drone, relatează Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei. Nava din flota fantomă a fost sancționată de UE, Elveția, Regatul Unit, Canada și Ucraina. Se colectează informații cu privire la amploarea pagubelor, informează Digi24.
UPDATE Un atac rusesc cu drone a lovit orașul Zaporojie din sud-estul Ucrainei, unde a ucis o persoană și a rănit alte șapte, potrivit oficialităţilor locale. Un incendiu a fost provocat într-un bloc de apartamente cu trei etaje, iar serviciile de urgenţă au declarat că pompierii au fost nevoiți să se adăpostească de mai multe ori din cauza amenințării constante a atacurilor ruse, dar că au reuşit să ţină flăcările sub control la primele ore ale dimineții. Autorităţile au raportat avarii şi la alte clădiri, vehicule și infrastructura civilă din mai multe locuri din Zaporojie. Potrivit armatei ucrainene, forţele ruse au lansat peste noapte 119 drone asupra Ucrainei din care 97 au fost neutralizate.
UPDATE Armata rusă își intensifică eforturile de a perturba comunicațiile prin satelit utilizate de forțele ucrainene, desfășurând tot mai multe sisteme de război electronic capabile să bruieze rețeaua Starlink. Potrivit unor oficiali militari de la Kiev, Moscova încearcă astfel să reducă avantajul tehnologic care a permis Ucrainei să coordoneze operațiuni complexe pe câmpul de luptă și să lovească ținte aflate în adâncimea teritoriului controlat de Rusia, transmite adevarul.
UPDATE Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și-a reconsiderat poziția față de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și nu mai crede că Moscova poate obține o victorie militară decisivă. Sursele Bloomberg afirmă că, în prezent, atât Statele Unite, cât și partenerii europeni consideră că poziția Ucrainei pe câmpul de luptă s-a consolidat, în timp ce capacitatea Rusiei de a-și atinge obiectivele militare se erodează treptat. Schimbarea de perspectivă a lui Trump a devenit vizibilă în timpul summitului G7 din Franța. În cadrul întrevederii cu Zelenski, liderului american i-au fost prezentate imagini cu distrugerile provocate de atacurile rusești asupra Catedralei Adormirii Maicii Domnului din Lavra Pecerska de la Kiev. Potrivit surselor citate, aceste imagini au avut un impact puternic asupra președintelui american și au contribuit la schimbarea percepției sale asupra conflictului.
UPDATE Drone ucrainene dotate cu inteligența artificială au decis singure să elimine militari ruși. Este o premieră istorică marcată în cadrul unui experiment derulat de ucraineni. De altfel, programul de IA a fost dezvoltat tot de experții ucraineni. În timpul operațiunii, au fost folosite 10 drone „Terminator”, prevăzute cu un sistem de inteligență artificială. Conform dezvoltatorilor, dispozitivele au detectat în mod autonom țintele, le-au identificat și au decis să le atace fără nicio supraveghere umană, scrie Mediafax.
UPDATE Statele membre ale G7 au promis să accelereze livrările de sisteme de apărare aeriană, interceptori și capabilități militare cu rază lungă de acțiune pentru Ucraina. Totodată, liderii au anunțat că vor analiza extinderea regimului de licențiere pentru industria de apărare ucraineană, cu scopul de a crește producția internă de armament a Kievului. Declarația îl menționează de mai multe ori pe președintele Donald Trump, subliniind că acordul obținut de Washington cu Iranul privind încetarea ostilităților și redeschiderea traficului prin Strâmtoarea Hormuz creează condiții favorabile pentru noi măsuri împotriva Rusiei. Potrivit participanților la summit, liderul de la Casa Albă a sugerat și posibilitatea reintroducerii sancțiunilor asupra exporturilor de petrol rusesc, suspendate anterior de Washington până la jumătatea lunii iunie, scrie Gândul.



















