Șeful întreprinderii „Moldatsa”, Dumitru Vangheli, a fost suspendat din funcție după scandalul privind CV-ul cu care ar fi ajuns la conducerea instituției. Agenția Proprietății Publice (APP) a pornit o anchetă și va verifica dacă actele depuse la concurs au fost autentice.
Potrivit unui comunicat al APP, instituția s-a autosesizat după informațiile apărute în spațiul public. Printr-o hotărâre semnată astăzi, 18 iunie, a fost creată o comisie de anchetă care urmează să analizeze documentele, să audieze persoanele implicate și să prezinte un raport cu concluzii și propuneri în termen de 30 de zile.
Pe durata verificărilor, Dumitru Vangheli nu își va exercita atribuțiile de director. Conducerea curentă a întreprinderii va fi asigurată de Vitalie-Silviu Midrigan, director adjunct al întreprinderii.
Scandalul a pornit după o investigație publicată de Ziarul de Gardă, potrivit căreia Dumitru Vangheli ar fi câștigat funcția de director cu informații false trecute în CV. Acesta a indicat că ar fi obținut o licență de pilot în Canada și că ar fi lucrat doi ani la Air Canada. Compania a transmis însă că nu are nicio înregistrare care să confirme acest lucru.
Mai mult, potrivit investigației, aeronavele menționate de Vangheli nici nu s-ar fi aflat în flota Air Canada în perioada indicată. Iar licența de pilot de linie trecută în CV nu s-ar confirma. Întrebat despre aceste neconcordanțe, Vangheli a declarat pentru ZdG că în CV a inclus „tot ce este adevărat și relevant” și a spus că are cunoștințele necesare în domeniul aviației.
Dumitru Vangheli a ajuns la conducerea MoldATSA în august 2024, inițial ca director interimar, iar în septembrie 2025 a câștigat concursul pentru funcția de director. Întreprinderea este responsabilă de gestionarea traficului aerian și de administrarea spațiului aerian al Republicii Moldova.
Investigația mai arată că, după preluarea funcției, Vangheli a donat 40 de mii de lei pentru campania electorală a PAS, iar salariile mai multor persoane din întreprindere ar fi crescut considerabil. În 2025, el ar fi avut venituri salariale de circa 112 mii de lei pe lună, iar alți șefi au raportat salarii apropiate de 100 de mii de lei lunar.
ZdG mai scrie că, după ce a ajuns la conducerea MoldATSA, Vangheli ar fi angajat-o pe fosta sa iubită în funcția de auditoare internă coordonatoare, cu un salariu de aproximativ 85 de mii de lei pe lună. Ulterior, aceasta ar fi fost promovată într-o funcție de conducere. Vangheli a confirmat că a fost într-o relație romantică cu femeia, dar susține că, la momentul angajării, nu mai erau într-o relație apropiată.
Întrebat anterior ce l-a recomandat pe Dumitru Vangheli pentru funcția de director, șeful APP, Roman Cojuhari, a făcut referire la experiența în aviație indicată în CV. Acesta a recunoscut însă că CV-ul nu a fost verificat, iar decizia s-a bazat pe viziunile prezentate pentru dezvoltarea întreprinderii și pe încredere.




















