Moldovenii angajați petrec mai mult timp la muncă decât acum 13 ani. Datele Biroului Național de Statistică arată că, în 2025, o persoană salariată a muncit, în medie, 9,1 ore pe zi. În 2012, media era de 8,6 ore, cu 30 de minute mai puțin.
La nivelul întregii populații de 15 ani și peste, tabloul arată însă diferit. Timpul dedicat muncii plătite a scăzut de la 3,4 ore pe zi în 2012, la 2,6 ore în 2025. Asta pentru că media îi include nu doar pe cei angajați, ci și pe elevi, studenți, pensionari, șomeri sau persoane care nu au avut activități remunerate într-o zi obișnuită.
Potrivit unui comunicat al BNS, persoanele de 15 ani și peste petrec, în medie, 48,5% dintr-o zi obișnuită pentru îngrijire personală. Aici intră somnul, alimentația, igiena și alte activități de întreținere personală. În 2012, această pondere era de 47,1%.

O parte din această diferență se vede în activitățile neplătite. Treburile casnice și alte responsabilități din gospodărie ocupă acum 21% din timpul zilnic, față de 19,2% în 2012.
A crescut ușor și timpul pentru recreere. Moldovenii petrec, în medie, 18,1% din zi pentru activități de timp liber, precum socializarea, consumul media, cultura sau sportul. În 2012, acestea reprezentau 17,5% din timpul zilnic.
Per total, activitățile productive, adică munca plătită și cea neplătită, ocupă în prezent 31,9% dintr-o zi, cu 2,5% mai puțin decât în 2012.
Diferențele dintre femei și bărbați rămân însă vizibile. Femeile acordă mai mult timp muncii neplătite, 23,7% din zi, față de 18,3% în cazul bărbaților. În schimb, bărbații petrec mai mult timp la muncă plătită, 13% din zi, comparativ cu 9,1% în cazul femeilor. Totodată, bărbații au mai mult timp liber: 19,2%, față de 16,7% la femei.
Și locul de trai influențează modul în care oamenii își împart timpul. Cei de la oraș petrec mai mult timp la muncă plătită, 13,1% din zi, față de 9% în mediul rural. În schimb, persoanele de la sate alocă mai mult timp activităților neplătite: 24,2% din zi, comparativ cu 17,4% în mediul urban.
Datele fac parte din cercetarea „Utilizarea timpului”, realizată de Biroul Național de Statistică în perioada iulie-decembrie 2025. Studiul a analizat modul în care persoanele cu vârsta de 15 ani și peste își împart timpul pe parcursul unei zile, pe baza unui eșantion de peste 10.000 de locuințe din Republica Moldova.
Reporter stagiar: Veronica Tulbure




































