O lecție practică de supraviețuire în caz de înec a fost oferită astăzi de salvatori, chiar pe plaja lacului din parcul Valea Trandafirilor din capitală. Specialiștii IGSU le-au demonstrat celor prezenți cum să acorde corect primul ajutor medical și cum să evite situațiile critice. Această acțiune face parte din campania tradițională de prevenire a înecurilor, desfășurată pe parcursul verii, perioadă în care riscul unor astfel de tragedii crește considerabil. În cursul anului 2025, 56 de persoane și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară.
Potrivit scenariului elaborat de salvatori, un bărbat care a consumat alcool a urcat pe o barcă și a ieșit pe lac. La un moment dat, bărbatul a căzut în apă și a început să ceară ajutor. La semnalul alarmă, scafandrierii și salvamarii stației au demarat operațiunea de salvare și au adus la mal bărbatul. Imediat ce a fost scos, salvamarii i-au oferit primul ajutor în caz de înec și au demonstrat manevre de resuscitare.
„Începem urgent manevrele de resuscitare cardio-respiratorii: ridicăm mandibula, verificăm respirația dacă nu este spontană, verificăm pulsul la artera tiroidă.”
Evenimentul de astăzi a fost organizat pentru a le reaminti oamenilor despre riscurile scăldatului în locuri neamenajate, pe timp de noapte sau în condiții meteorologice nefavorabile. Mai mult, oamenii sunt rugați să nu consume băuturi alcoolice înainte de intra în apă, pentru a evita tragediile.
„Potrivit statisticilor, cele mai multe cazuri, circa 95 de procente se petrec la bazinele acvatice nesupravegheate, deci nu la stațiile de salvare pe apă care sunt în Republica Moldova. Noi intervenim și conlucrăm cu administrațiile publice locale cu propunerea de a redeschide sau de a deschide niște posturi de observare măcar pentru sezonul estival”,a declarat șeful secției de control al stațiilor de salvare IGSU, Eduard Ambrozie.
De altfel, reprezentanții Întreprinderii Municipale „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” avertizează că apa din lacurile din capitală nu este sigură pentru scăldat și îndeamnă populația să o evite. Totuși, cetățenii sunt invitați să își petreacă timpul liber pe malul bazinelor acvatice, deoarece plajele au fost special amenajate și pregătite pentru odihnă și recreere.
„Datorită faptului că probele prelevate de centrul de sănătate publică au arătat că în suprafața bazinelor acvatice din municipiul Chișinău sunt descoperite o cantitate mai mare decât norma admisă de nitrați și fibre de coliform”, a declarat purtătorul de cuvânt al Asociația Spațiilor Verzi, Victor Nichituș.
În ciuda avertismentelor lansate de autorități, plaja de pe malul lacului din parcul Valea Trandafirilor a fost arhiplină astăzi. Majoritatea celor prezenți au declarat că sunt la curent cu regulile de comportament în apă pentru a evita o eventuală tragedie, motiv pentru care mulți dintre ei aleg doar să se relaxeze pe mal și evită să intre în apă.
„Copilul nu trebuie lăsat fără supraveghere, nu trebuie să stăm pe plajă în orele cele mai fierbinți, să nu consumăm alcool și să nu ne scăldăm, nu este potrivit pentru scăldat lacul de la noi, doar pentru plajă.”
„- Mereu v-ați protejat, ați avut grijă? - Da. - Dar cunoașteți cum trebuie să acordați primul ajutor medical în cazul în care cineva are nevoie? - Da, omul trebuie scos din apă, trebuie culcat și de făcut masaj la inimă.”
În cadrul campaniei de prevenire a înecurilor, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență vor desfășura acțiuni de informare a cetățenilor aflați pe malurile bazinelor acvatice. Scopul acestei inițiative este conștientizarea riscurilor majore la care se expun persoanele care ignoră normele de siguranță și regulile de comportament pe apă.
Datele statistice ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență confirmă că datorită campaniilor constante de informare, numărul cazurilor de înec este în continuă scădere. Dacă în anii 2000 se înregistrau anual aproximativ 200 de decese pe parcursul sezonului estival, în cursul anului 2025 numărul victimelor a scăzut la 56, printre care s-au numărat și 12 minori. Tendința descrescătoare se menține și în perioada curentă, de la începutul acestui an fiind raportate 18 cazuri de înec, inclusiv doi minori.




































