În era telefoanelor inteligente și a rețelelor sociale, cartea pare să piardă teren în fața ecranelor. Potrivit ultimilor date furnizate de Biroul Național de Statistică, numărul cititorilor din Republica Moldova scade de la an la an, iar cauzele ar fi lipsa de timp și orientarea tot mai accentuată către tehnologie. Cu toate acestea, pentru mulți, lectura rămâne o sursă importantă de cunoaștere și dezvoltare personală. De ce unii au înlocuit cărțile cu telefonul, iar alții nu își imaginează viața fără lectură, am aflat chiar de la cei care citesc... sau au uitat când au deschis ultima carte.
„Mai mult cu telefonul, televizorul. Nu prea am timp de citit, mai am și de lucru prin jurul casei”.
„De obicei eu nu citesc. Nu sunt un iubitor de cărți”.
„Nu, eu mai mult filme decât cărți, mai mult la televizor”.
Unii locuitori ai capitalei spun că au trecut câteva decenii de când au citit ultima carte.
„Asta a fost demult, când eram student. Acum mai mult la calculator, tabletă, telefon”.
„Am citit mai mult în tinerețe. Acuma ne distrăm mai mult, iată se organizează sâmbăta și duminica dansuri în parc”.
Dacă unii citesc tot mai rar, alții spun că nu și-ar putea imagina viața fără cărți. Pentru ei, lectura rămâne o sursă de cunoaștere, inspirație și dezvoltare personală.
„Este necesar ca fiecare dintre noi să acorde timp cititului. Să ne dezvoltăm ca personalitate, să reușim să creștem, prin citit oamenii își dezvoltă arealele de cunoștință”.
„Despre Michellangelo am citit, cum el a început să picteze. Alte cărți mai vechi, despre istorie, despre cum trăiau oamenii”.
„Citesc mai des cărți filozofice. Citesc cărți care îmi dau idei despre etapele din viață, cum să le trec, cum să continui”.
„Erich Maria, O noapte la Lisabona. - Ce ai învățat de acolo? - Că trebuie să iubim necondiționat, indiferent de război, pace sau situații mai tensionate”.
Pentru unii cititori, lectura nu înseamnă doar acumulare de informații, ci și un mod de a se relaxa și de a evada din agitația cotidiană.
„Îmi place să citesc în aer liber, îndeosebi când nu este zgomot pe stradă. Cititul îmi aduce mai multă satisfacție decât rețelele sociale”.
Chiar dacă statisticile arată o scădere a numărului de cititori, bibliotecarii spun că interesul pentru carte nu a dispărut. În continuare, bibliotecile rămân locuri căutate de elevi, studenți și copii.
„Cei mai mulți cititori sunt în perioada anului de învățământ, pentru că studenții vin cu solicitări, elevii de la școală vin pentru a-și pregăti temele pentru acasă. Cei mai activi, totuși, sunt copiii, ei sunt cei mai ușor de atras la lectură, fie prin programele noastre, fie prin cărți. Ei sunt cei mai deschiși către carte, pentru bibliotecă”, a declarat directoarea adjunctă a Bibliotecii B. P. Hașdeu, Alina Butucel.
Datele arată însă că lectura pierde teren. Dacă în 2012 aproximativ 11,1 la sută dintre moldoveni citeau într-o zi obișnuită, în 2025 ponderea a scăzut la 8,8 la sută. Există însă și o veste bună: cei care citesc dedică mai mult timp acestei activități. Durata medie a lecturii a crescut de la o oră pe zi la o oră și 18 minute.




































