Președintele raionului Taraclia, șeful Comisiei pentru construcții și un specialist în achiziții publice sunt anchetați într-un dosar de trucare a licitațiilor și abuz de serviciu. Oamenii legii au efectuat mai multe percheziții în birourile de serviciu, la domiciliile și în automobilele persoanelor bănuite.
Potrivit unui comunicat emis de Centrul Național Anticorupție (CNA), persoanele vizate ar fi trucat proceduri de achiziții publice și ar fi direcționat atribuirea unor contracte către o companie controlată din umbră de președintele Comisiei pentru construcții, prin intermediul unor persoane interpuse.
În cadrul documentării au fost identificate mai multe situații în care suspecții ar fi negociat prețurile unor lucrări și ar fi întocmit devize de cheltuieli cu volume majorate fictiv, în interesul firmelor afiliate șefului Comisiei construcții.
Contractele de mică valoare vizau, în principal, lucrări de reparație la instituții de învățământ, iar prejudiciul estimat adus bugetului public doar pentru anul 2025 se ridică la aproximativ 3 milioane de lei.
Bănuiții vor fi cercetați în stare de libertate, iar urmărirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei, identificarea întregului cerc de persoane implicate și acumularea probelor necesare pentru adoptarea unei decizii legale.
Până la această oră, TV8 nu a reușit să ia legătura cu cei vizați pentru o reacție la acuzațiile CNA.




































