Șoferul care ar fi lovit mortal doi polițiști la Sîngerei a fost reținut pentru 72 de ore. Tragedia a avut loc în timp ce oamenii legii completau un proces-verbal privind o altă încălcare comisă în localitate.
După ședința Guvernului, ministra Afacerilor Interne (MAI), Daniella Misail-Nichitin, a transmis condoleanțe familiilor și colegilor polițiștilor. În continuare, autoritățile urmează să examineze toate circumstanțele producerii accidentului.
Preliminar, șoferul la volanul Volkswagenului ar fi adormit la volan, timp în care polițiștii se aflau pe acostament. Pentru viitor, ministra a anunțat revizuirea procedurilor interne „astfel încât în eventualitatea unor cazuri similare, impactul să fie mai mic, să reducem riscurile asociate unor traumatisme grave”.
În debutul ședinței, premierul Alexandru Munteanu a criticat modul în care era amplasată mașina oamenilor legii: „Poziționarea mașinii i-a făcut pe cei doi tineri foarte vulnerabili la șoc (...) Desigur a fost și o coincidență tragică, dar cred că poziționarea mașinii ar fi putut să fie puțin mai precaută, să fie un obstacol artificial (...) Cred că trebuie să învățăm să minimizăm riscurile pentru colegii noștri”.
TV8.md amintește că doi polițiști, de 29 și 25 de ani, au murit ieri la Sîngerei, după ce ar fi fost loviți violent de un automobil Volkswagen, condus de un bărbat. În momentul impactului, ambii se aflau pe acostament, în afara autospecialei de serviciu, care staționa regulamentar, cu semnalele luminoase pornite.
Premierul Alexandru Munteanu a anunțat că familiile oamenilor legii vor primi ajutoare materiale din mijloacele financiare ale Fondului de Rezervă, în valoare de 2 milioane de lei.







































