Încă doi copii au murit înecați, în plin sezon estival. O fetiță de 10 ani și un adolescent de 17 ani și-au pierdut viața aseară, în raioanele Drochia și Nisporeni. Salvatorii trag un nou semnal de alarmă și le cer părinților să-și supravegheze copiii atunci când merg la scăldat.
Potrivit unui comunicat al IGSU, primul caz s-a produs în iazul din apropierea satului Ochiul Alb, raionul Drochia. Potrivit informațiilor preliminare, mai multe minore au intrat în apă, iar la un moment dat o fetiță de 10 ani a început să se înece. Copila a fost scoasă la mal de un prieten chemat în ajutor, însă nu a mai putut fi salvată.
O altă tragedie a avut loc în apropierea satului Soltănești, raionul Nisporeni. Doi adolescenți de 17 ani au mers la un bazin de acumulare a apei, destinat intervențiilor în caz de incendiu. La un moment dat, unul dintre ei a alunecat și a căzut în apă. Prietenul său a încercat să-l ajute, dar pentru că nu știa să înoate, a cerut sprijinul oamenilor din localitate.
Tânărul a fost scos la mal de mai mulți bărbați, înainte ca echipele de intervenție să ajungă la fața locului. Medicii au încercat să-l resusciteze, însă au fost nevoiți să constate decesul. Circumstanțele în care s-au produs cele două tragedii urmează să fie stabilite de autorități.
În context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență amintește că minorii nu trebuie lăsați să meargă la scăldat fără supravegherea unui adult. Potrivit salvatorilor, cele mai multe cazuri de înec se produc în zilele lucrătoare, atunci când copiii și adolescenții ajung la apă neînsoțiți.
IGSU le recomandă părinților să aleagă doar locuri special amenajate pentru scăldat, dotate cu stații de salvare, și să evite iazurile, lacurile sau bazinele tehnice neamenajate. De asemenea, adulții sunt îndemnați să le explice copiilor pericolele scăldatului în locuri necunoscute și să nu permită jocurile riscante în apă. Salvatorii fac apel la prudență și responsabilitate, mai ales în perioada estivală, când tot mai mulți copii merg la scăldat pentru a se răcori.




































