Un deținut de 23 de ani a murit după ce a fost rănit de un glonte în curtea Judecătoriei Strășeni. Potrivit Poliției, tânărul ar fi încercat să evadeze în timp ce era escortat la instanță. Oamenii legii fac acum cercetări la fața locului.
Potrivit unui comunicat al poliției, deținutul ar fi încercat să sară un gard, iar unul dintre polițiști a tras un foc de avertisment.
Din circumstanțe care urmează să fie stabilite în cadrul anchetei, proiectilul l-a rănit pe tânăr. La fața locului a ajuns echipaj medical care a constatat decesul acestuia.
Toate circumstanțele cazului sunt investigate. Au fost dispuse expertize, iar ancheta urmează să stabilească exact cum s-a produs incidentul și dacă au fost respectate prevederile privind aplicarea forței fizice și a mijloacelor speciale.
Între timp, Avocatul Poporului, Ceslav Panico, s-a autosesizat pe caz. Ombudsmanul va cere informații de la autorități și va monitoriza ancheta, pentru a verifica dacă intervenția polițiștilor a fost legală și dacă au fost respectate drepturile persoanei aflate în custodia statului.
Deținutul era condamnat pentru huliganism și își ispășea pedeapsa. Acesta fusese adus astăzi la Judecătoria Strășeni, fiind cercetat într-un alt dosar.




































