Un bărbat de 43 de ani a decedat după ce s-a izbit cu motocicleta de un copac aflat pe acostament. Acesta conducea vehiculul și avea doi pasageri. Accidentul a avut loc astăzi, în jurul orei 18:20, în satul Etulia.
Potrivit Poliției, unui comunicat al poliției, bărbatul conducea o motocicletă neînmatriculată și avea doi pasageri. Acesta a pierdut controlul motocicletei, a ieșit de pe carosabil și s-a izbit de un copac.
În urma impactului, conducătorul motocicletei a suferit traumatisme grave și a fost transportat la spital, unde a decedat în secția de terapie intensivă.
Cei doi pasageri au fost preluați de ambulanță și internați pentru îngrijiri medicale.
Oamenii legii investighează toate circumstanțele producerii accidentului.




































