Autoritățile poloneze au expulzat 11 persoane suspectate că au participat la o campanie susținută de Rusia pentru influențarea refugiaților ucraineni. Potrivit Agenției pentru Securitate Internă a Poloniei (ABW), citată de Reuters, este vorba despre nouă cetățeni ucraineni și doi belaruși care ar fi folosit fonduri provenite din Rusia pentru a recruta refugiați ucraineni în vederea organizării unor proteste împotriva guvernului de la Kiev pe teritoriul Poloniei.
Polonia acuză de mai mult timp Rusia și aliatul său Belarus că desfășoară o campanie de război hibrid, care include acte de sabotaj, atacuri cibernetice și campanii de dezinformare, după declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în 2022. Moscova a respins în repetate rânduri aceste acuzații.
„Organizatorii urmăreau să influențeze treptat comunitatea refugiaților ucraineni din Polonia și să folosească acest grup pentru promovarea unor mesaje politice”, a transmis ABW într-un comunicat.
Potrivit instituției, pentru a alimenta nemulțumirile și a provoca proteste au fost exploatate subiecte sensibile, precum scandalurile de corupție care au afectat administrația președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, dar și alte teme din politica internă a Ucrainei.
ABW susține că persoanele vizate aveau legături cu Rusia și Belarus și desfășurau astfel de activități încă din toamna anului 2025.
„Acesta este un exemplu de operațiuni care depășesc cadrul agresiunii clasice, având ca scop subminarea încrederii publice, alimentarea tensiunilor și folosirea persoanelor care au fugit din calea războiului drept instrumente ale influenței ruse”, se arată în comunicatul agenției.
Ambasada Rusiei la Varșovia nu a răspuns imediat solicitării Reuters de a comenta informațiile.
Săptămâna trecută, ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, a avertizat că Rusia ar putea pregăti o operațiune „sub steag fals” pentru a justifica o nouă agresiune. Declarația a fost făcută după discursul susținut de Vladimir Putin în fața absolvenților academiilor militare ruse, în care liderul de la Kremlin a lansat noi avertismente la adresa Occidentului.
Avertismentul vine pe fondul preocupărilor tot mai mari ale aliaților NATO privind intențiile pe termen lung ale Kremlinului. Potrivit unor declarații recente ale adjunctului secretarului de stat american pentru Europa și Eurasia, Christopher Smith, experiența acumulată de armata rusă în războiul din Ucraina ar putea reprezenta, în viitor, o amenințare pentru statele baltice.
În luna mai, ABW a publicat un raport în care avertiza că serviciile secrete ruse își schimbă strategia în Europa, trecând de la recrutarea unor persoane fără experiență, folosite pentru operațiuni punctuale, la formarea unor rețele profesioniste de sabotaj.
Conform raportului, între 2024 și 2025 au fost deschise 69 de investigații pentru spionaj – același număr înregistrat în cei peste 30 de ani anteriori. Deși Polonia este considerată principala țintă a acestor operațiuni, serviciile poloneze susțin că unele activități sunt coordonate și de Belarus, în strânsă cooperare cu Moscova. Raportul menționează și implicarea Chinei în anumite activități de spionaj.




































