Într-o lume dominată de incertitudine și război, oamenii caută răspunsuri simple și clare. Astfel, cei care își adaptează primii discursul la așteptările publicului reușesc să-i câștige simpatia. În ultimii ani, Alexandr Lukașenko încearcă să se prezinte drept un promotor al păcii în Ucraina. Totuși, între discurs și realitate există o discrepanță greu de ignorat. În februarie 2022, Belarus a servit drept rampă de lansare pentru invazia rusă împotriva Ucrainei, transformând regimul de la Minsk într-un complice al războiului de agresiune. Iar tentativele de justificare rămân și astăzi greu de luat în serios.
„Acum vă voi arăta de unde se pregătea atacul asupra Belarusului. Și dacă, cu șase ore înainte de operațiune, nu ar fi fost lansată o lovitură preventivă asupra pozițiilor... patru poziții, acum vă voi arăta pe hartă. În timpul ofensivei ruse în Ucrainei noi aceste poziții nu le-am mai văzut. De aceea am zis: „Da. Au fost lansate (rachete) de pe teritoriul Belarusiei.” Și am spus cinstit care puncte le-am lovit”, declara în martie 2022 președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko.
Reprimarea violentă a protestelor din 2020 și sprijinul acordat Federației Ruse au dus la izolarea internațională a fostei republici sovietice. Legitimitatea președintelui este contestată de Statele Unite, Uniunea Europeană, dar și alte state. Mai mult, Alexandr Lukașenko are interdicție de a călători în SUA încă din 2006, iar ultima dată când a vizitat un stat UE a fost în 2019. Totuși, din perspectiva unor admiratori, politica externă a Belaruslui reprezintă un exemplu de urmat.
„Domnul Lukașenko mi-a confirmat că Belarus este o țară pașnică, nu vrea să atace pe nimeni și aici ar trebui să luăm exemplu de la domnul Lukașenko în ceea ce ține de poziția sa în geopolitică și dialogul cu toți”, a menționat liderul PSRM, Igor Dodon.
Ruperea legăturilor diplomatice cu patru din cei cinci vecini este greu de numit o performanță. Totodată, comportamentul și deciziile liderului de la Minsk au atras numeroase sancțiuni economice. Deși propaganda le prezintă drept oportunități, Lukașenko însuși recunoaște că sancțiunile creează dificultăți majore pentru comerțul extern:
„Ei bine, ca de obicei am dat-o în bară. Astăzi, prin eforturi eroice, în frunte cu cu prim-ministrul, încercăm să „băgăm pe gât”, să vindem măcar câte 10-20 de tractoare, automobile, BelAZ-uri, MAZ-uri și tot așa”.
Nici relațiile cu partenerii din Uniunea Economică Eurasiatică nu s-au îmbunătățit. După ce Lukașenko a susținut deschis Azerbaidjanul în conflictul din Nagorno-Karabah, oficialii armeni au încetat să mai viziteze Minsk, în semn de protest.
„Unul din liderii țărilor ODKB a declarat că a participat la pregătirile de război, spera și credea în victoria Azerbaidjanului. Și după toate aceste trebuie să mă văd cu liderul belarus în format ODKB să discut ceva? Începând de astăzi, nu voi mai vizita Belarusul atât timp cât Alexandr Lukașenko va fi președinte”, a declarat prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian.
Izolarea internațională, complicitatea la un război de agresiune și relațiile tensionate cu aproape toți vecinii definesc actuala diplomație belarusă. Un astfel de model nu poate fi considerat unul de urmat, ci mai degrabă unul de evitat.
