Șase lucrări scrise în cadrul sesiunii curente de bacalaureat și a examenului de gimnaziu au fost anulate din cauza unor intervenții în teste, pe care elevii le-ar fi efectuat în timpul depunerii contestațiilor. Decizia a fost luată astăzi, 30 iunie, de către Comisia Națională de Examene.
Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Educației, neregulile au fost identificate în timpul reevaluării testelor depuse pentru examinarea contestațiilor la probele de Matematică și Limba și literatura română pentru examenul de gimnaziu, precum și la Geografie pentru examenul de bacalaureat.
Fraudele au fost depistate prin compararea lucrărilor prezentate în cadrul contestațiilor cu variantele scanate color, arhivate în prima etapă de evaluare.
În cadrul ședinței de astăzi, au fost audiați președinții unor centre de examen din raioanele Ialoveni, Strășeni și Telenești, precum și reprezentantul unui centru de bacalaureat din municipiul Chișinău.
Comisia a solicitat inițierea unor anchete de serviciu pentru a stabili circumstanțele în care au fost posibile intervențiile asupra lucrărilor și identificarea persoanelor responsabile. Totodată, a fost cerută aplicarea sancțiunilor prevăzute de legislație.
Conform regulamentelor privind organizarea examenelor naționale, persoanele implicate în desfășurarea acestora care admit sau favorizează fraude, falsifică teste, modifică notele, permit copierea ori dau dovadă de neglijență în îndeplinirea atribuțiilor pot fi sancționate disciplinar. În același timp, cazurile pot fi sesizate organelor de drept.
Candidații ale căror lucrări au fost anulate pentru fraudă vor putea susține din nou examenul în sesiunea următoare, în condițiile prevăzute de regulament.
Rezultatele finale ale examenelor de absolvire a clasei a IX-a și ale examenului de bacalaureat vor fi anunțate pe 3 iulie 2026.






































