Liderul unei grupări de escroci a fost condamnat la 10 ani de închisoare după ce 36 de tineri s-au trezit cu datorii pentru credite online pe care nu le-au cerut. Potrivit procurorilor, datele lor personale au fost folosite fraudulos, iar prejudiciul depășește 700 de mii de lei.
Conform unui comunicat al PCCOCS, schema a fost pusă la cale în 2023. Escrocii abordau tineri de 18-22 de ani, majoritatea studenți la colegii din Chișinău, și le cereau „ajutorul” pentru presupuse transferuri bancare sau primirea unor sume de bani.
Mai exact, le spuneau că au nevoie de datele lor pentru un transfer de la mamă, pentru a primi bani pe Revolut sau pentru că limita de transferuri din propriul cont nu le permitea să încaseze alte sume. În alte cazuri, susțineau că au vândut o companie în Germania și caută persoane pe numele cărora să poată transfera bani. Unele victime au fost convinse inclusiv printr-un așa-zis „schimb de buletine” pe rețelele de socializare.
În realitate, datele din buletin erau folosite pentru a contracta credite online în numele victimelor. În unele cazuri, escrocii le făceau tinerilor și fotografii cu telefonul, pentru a trece procedura de identificare facială cerută de compania de creditare. Pentru a inspira încredere, membrii grupării veneau în preajma căminelor cu mașini scumpe, precum Porsche Cayenne, BMW sau Mercedes.
Ca remunerare pentru „ajutor”, tinerii primeau între 200 și 600 de lei, iar într-un caz chiar 1.000 de lei. La scurt timp, însă, recepționau scrisori de la compania de creditare, prin care erau anunțați că trebuie să întoarcă împrumuturile.
De cele mai multe ori, creditele luate în numele victimelor erau de aproximativ 20 de mii de lei. Procurorii spun că gruparea acționa rapid: uneori erau contractate câte două credite pe zi. Banii erau scoși ulterior de la bancomat și folosiți de escroci pentru distracții.
Victimele sunt tineri și tinere din Soroca, Nisporeni, Căușeni și Chișinău. Liderul grupării și-a recunoscut vina. Potrivit PCCOCS, acesta mai fusese condamnat și în 2024 și 2025, tot pentru escrocherii.
În același dosar, procurorii au trimis pe banca acuzaților alți cinci presupuși complici, inclusiv fratele liderului condamnat. Aceștia urmează să-și afle sentința. Între timp, compania de creditare cere în instanță recuperarea prejudiciului de peste 700 de mii de lei.




































