Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

Burse mai mari, dar pentru mai puțini studenți: Câți bani vor fi acordați de la 1 septembrie 2026

bani lei mdl_-52
01 iulie 2026, ora 13:15

Bursele studenților de la ciclul de licență, de la toate specialitățile, vor crește cu cel puțin 40% începând cu 1 septembrie 2026. Totuși, doar 50% dintre aceștia vor beneficia de burse, față de 70% în prezent, iar în cazul studenților de la master, procentul va fi de 30%. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost elaborat de Ministerul Educației și aprobat în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului.

„Reforma sistemului de burse urmărește un obiectiv foarte clar: să investim mai eficient în performanță și în domeniile de care depinde dezvoltarea Republicii Moldova. Creștem sprijinul financiar pentru studenții care obțin rezultate bune și oferim stimulente suplimentare celor care aleg să studieze în domenii în care avem un deficit major de specialiști, precum educația, sănătatea și STEAM”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Astfel, cele mai semnificative creșteri sunt prevăzute pentru studenții din domeniul sănătății. De la 1 septembrie 2026, aceștia vor primi burse lunare în valoare de 4.565 de lei pentru categoria I, 3.900 de lei pentru categoria II și 3.565 de lei pentru categoria III.

Studenții înscriși la programele de licență din domeniile STEAM (științe, tehnologii, inginerie, arte și matematică), care studiază cu frecvență pe locuri finanțate de la bugetul de stat, vor beneficia de burse majorate cu 50% față de cuantumul general. În rezultat, bursele pentru aceste specialități vor fi de 2.855 de lei pentru categoria I, 2.435 de lei pentru categoria II și 2.250 de lei pentru categoria III.

De asemenea, toți studenții înscriși la programe de studii cu frecvență, pe locuri finanțate de la bugetul de stat, în domeniul educației și la specialitățile STEAM, vor beneficia de burse de studii pe întreaga perioadă a anilor de studii, fără limitarea numărului de beneficiari.

De burse majorate vor beneficia și studenții din domeniul științelor agricole. Din toamnă, valoarea bursei de categoria I va fi de 2.280 de lei, cea pentru categoria II – de 1.955 de lei, iar bursa de categoria III – de 1.785 de lei.

În general, bursele studenților de la ciclul de licență, indiferent de specialitate, vor fi majorate. Astfel, bursa de categoria I va crește de la 1.360 de lei la 1.905 lei, cea de categoria II – de la 1.160 de lei la 1.625 lei, iar bursa de categoria III – de la 1.065 de lei la 1.490 de lei.

Valoarea burselor va fi stabilită în funcție de rezultatele academice obținute de elevi și studenți. Bursa de categoria I va fi acordată celor care au o medie de cel puțin 8,5, bursa de categoria II – celor cu o medie de minimum 8,0, iar bursa de categoria III – elevilor și studenților care obțin cel puțin media 7,0.

Totuși, Ministerul Educației susține că actualul sistem, în cadrul căruia aproximativ 70% dintre studenții de la ciclurile de licență și master primesc burse, nu încurajează suficient performanța academică. Conform calculelor prezentate în nota de fundamentare, numărul beneficiarilor de burse la licență ar urma să se reducă de la 11.462 la 8.348 de persoane, iar la master – de la 3.424 la 1.637 de persoane.

Totodată, în colegii și centre de excelență, bursele vor putea fi acordate unui număr de cel mult 70% dintre elevii înscriși la studii cu frecvență la zi.

În plus, Guvernul a decis majorarea cu 40% a burselor de merit. Începând cu 1 septembrie 2026, Bursa Republicii va crește de la 4.450 de lei la 6.230 de lei, Bursa Președintelui Republicii Moldova – de la 4.045 de lei la 5.665 de lei, iar Bursa Guvernului – de la 3.710 lei la 5.195 de lei.

Sprijinul social acordat studenților va fi, de asemenea, consolidat. Valoarea bursei sociale în învățământul superior va crește de la 720 de lei la 1.000 de lei lunar.

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
/LIVE/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet
/LIVE/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente