Republica Moldova a fost condamnată la CEDO în cazul unui copil rămas paralizat după o anestezie generală la o clinică stomatologică publică din Chișinău. Statul va trebui să achite, din buget, aproape jumătate de milion de lei familiei, fiindcă autoritățile nu au investigat eficient acuzațiile de neglijență medicală și nu au oferit un mecanism real prin care să fie clarificat ce s-a întâmplat.
Totul s-a întâmplat în noiembrie 2011. Un băiat de opt ani din Chișinău a fost dus de bunica sa la clinică stomatologică publică, pentru probleme la mai mulți dinți. Medicul stomatolog a recomandat tratament sub anestezie generală, iar anesteziologul a cerut analize de rutină și o vizită la medicul de familie.
Peste șase zile, copilul a revenit la clinică împreună cu mama sa. Potrivit dosarului, femeia a anunțat că băiatul dezvoltase recent o reacție alergică, însă anesteziologul nu a identificat contraindicații și a încadrat cazul la un nivel redus de risc.
Imediat după administrarea anestezicului, pulsul copilului a scăzut brusc, iar inima i s-a oprit pentru câteva minute. Băiatul a fost resuscitat și transportat de urgență la Spitalul Municipal de Copii. A rămas luni întregi în comă cerebrală, iar leziunile provocate de lipsa de oxigen l-au lăsat complet paralizat.
Băiatul a supraviețuit mai bine de zece ani imobilizat la pat, fiind îngrijit permanent de mama sa, și a murit în 2022 din cauza complicațiilor.
Mama copilului a depus plângere penală în 2012, fiind deschis un dosar de neglijență medicală. Expertizele efectuate în Republica Moldova nu au identificat abateri, însă o expertiză realizată la București a indicat că stopul cardio-respirator ar fi putut fi o reacție adversă la anestezicul halotan, și nu un șoc anafilactic. Concluziile contradictorii nu au fost clarificate în anchetă.
În februarie 2012, Ministerul Sănătății a suspendat temporar utilizarea halotanului, iar ulterior acesta a fost reautorizat. Din 2014, prospectul medicamentului a fost modificat, fiind interzisă utilizarea la copii în afara spitalelor și impuse condiții stricte privind echipamentele de resuscitare și personalul medical instruit.
Dosarul penal a fost închis și redeschis de mai multe ori. Judecătorii au constatat că audierile martorilor au fost formale, iar ancheta nu a verificat elemente esențiale, precum legalitatea utilizării halotanului în acea clinică, existența echipamentului necesar sau modul în care a fost pregătită intervenția.
Un alt aspect criticat de CEDO ține de consimțământul informat. În dosarul medical exista un formular semnat, însă acesta purta numele unui alt pacient, iar în ziua procedurii mama copilului nu se afla la clinică. Curtea a considerat că ancheta nu a verificat dacă familia a fost informată real despre riscuri. De asemenea, CEDO a criticat faptul că autoritățile nu au analizat în detaliu declarațiile privind intervenția de urgență, inclusiv momentul în care personalul medical ar fi cerut adrenalină, aspect relevant pentru evaluarea pregătirii clinicii.
În 2015 și 2017, dosarul a fost închis din nou, deși instanțele au cerut investigații suplimentare. În final, urmărirea penală a fost încetată definitiv, fără clarificarea completă a circumstanțelor.
Curtea Europeană a reținut că statul nu este responsabil direct pentru actul medical, însă a încălcat dreptul la viață sub aspect procedural, din cauza unei anchete ineficiente și incomplete.
Familia a cerut 60.000 de euro despăgubiri, însă CEDO a acordat 20.000 de euro daune morale și 2.520 de euro pentru cheltuieli.
„În astfel de cazuri, provocări apar atunci când tratamentul merge prost: cine stabilește ce s-a întâmplat și cine răspunde? În acest caz, toate căile pe care statul le pune teoretic la dispoziția pacientului s-au dovedit ineficiente, una după alta. Virgilia Căldărari a căutat ani la rând un răspuns la procuratură și în instanțe.
Singura recunoaștere a primit-o abia astăzi, de la Strasbourg: statul nu i-a oferit niciodată acel răspuns. Curtea spune un lucru simplu. Atunci când viața unui pacient a fost pusă în pericol, autoritățile trebuie să lămurească faptele cu seriozitate și într-un termen rezonabil, iar victima trebuie să aibă acces real la o reparație. Ne așteptăm ca instituțiile responsabile să citească această hotărâre dincolo de suma acordată și să corecteze modul în care sunt investigate cazurile de neglijență medicală”, a declarat Vadim Vieru, avocat, director de Program la Asociația Promo-LEX.
Hotărârea nu este definitivă. În termen de trei luni, oricare dintre părți poate cere retrimiterea cauzei în fața Marii Camere. După ce hotărârea va rămâne definitivă, statul va avea la dispoziție trei luni pentru plata sumelor stabilite, iar executarea hotărârii va fi supravegheată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei.
