Eugeniu Osmochescu a fost numit în funcția de prim-ministru interimar. Decretul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Potrivit unui comunicat al instituției, șeful statului poate desemna un alt membru al Guvernului în funcția de prim-ministru interimar, până la formarea unui nou Guvern.
În prezent, Osmochescu deține funcția de viceprim-ministru și ministru al dezvoltării economice și digitalizării. Noul mandat va fi preluat începând cu 8 iulie 2026.
Actualul premier interimar, Alexandru Munteanu, i-a mulțumit pentru că a preluat funcția și i-a urat mult succes.
„Am toată încrederea că va asigura continuitatea activității Guvernului cu responsabilitate”, se arată în mesajul postat pe Facebook.
Într-o reacție ulterioară, Osmochescu a mulțumit pentru încrederea acordată și a declarat că a acceptat „această responsabilitate cu onoare și deplină seriozitate”.
În perioada interimatului, acesta va avea ca priorități continuitatea activității Guvernului, menținerea stabilității instituționale și promovarea deciziilor necesare în interesul cetățenilor Republicii Moldova.
„Împreună cu echipa guvernamentală, vom continua să muncim pentru binele țării și pentru îndeplinirea angajamentelor asumate”, se arată în mesaj.

TV8.md amintește că, în această dimineață, potrivit informațiilor vehiculate în presă, vicepremierul în exercițiu Eugeniu Osmochescu urma să preia mandatul interimar la conducerea Guvernului, iar anunțul urma să fie făcut miercuri, 8 iulie 2026.
Anterior, premierul Alexandru Munteanu a anunțat în dimineața de 3 iulie că pleacă din funcție, iar odată cu demisia sa cade întregul Guvern. Într-o postare pe Facebook, acesta a subliniat că nu-și mai poate continua mandatul fără să-și încalce propriile principii și convingeri.
„Am acceptat propunerea de a fi premier cu multă responsabilitate și cu ferma convingere că pot contribui la schimbarea lucrurilor în bine. În momentul în care am înțeles că nu-mi mai pot exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le am, aleg să plec.”
Guvernul în frunte cu Alexandru Munteanu a fost învestit oficial în funcție pe 1 noiembrie 2025.
Demisia lui Alexandru Munteanu vine la scurt timp după scandalul Moldatsa și după ce președinta Maia Sandu s-a declarat „supărată” de situația creată și a promis „curățenie generală”. Ieri, Parlamentul a creat o comisie de anchetă care va examina activitatea întreprinderilor de stat. Structura urmează să verifice modul în care au fost organizate concursurile pentru funcțiile de conducere, componența consiliilor de administrație, dar și cazurile în care aceleași persoane dețin funcții în mai multe instituții.






































