Cei peste 80 de muncitori din Nepal și Bangladesh, care locuiau în opt vagoane în condiții inumane, au fost evacuați. Potrivit Inspectoratului General pentru Migrație, angajatorul le-a identificat un alt loc de trai. Anunțul a fost făcut astăzi, în cadrul audierilor din Parlament, declanșate după reportajul TV8 care a scos la iveală situația.
Angajatorii au declarat o adresă fictivă din orășelul Criuleni unde au procurate 11 apartamente care sunt locuibile. Dar în care la moment nu locuiește nimeni, astfel ei au schimbat locul de reședință în Chișinău, unde le-au oferit locuri indecente.
Astfel a argumentat Inspectoratului General pentru Migrație faptul că nu a intervenit pentru soluționarea situației decât după ce TV8 a difuzat știrea. Răspunsul se pare că nu l-a mulțumit pe deputatul PAS, Lilian Carp.
„O sută și ceva de persoane în 11 apartamente, asta nu se încadrează în nicio normă, inclusiv sanitară. Când tu obții o solicitare și vezi că sunt 11 apartamente, vezi suprafața, își apar niște întrebări. Dacă pot trăi normal un număr atât de mare de persoane într-un spațiu atât de mic. Atunci mergi la fața locului și verifici”, a declarat deputatul PAS, Lilian Carp.
Să inspecteze vagoanele au mers și specialiștii de la ANSP, care au confirmat o dată în plus că condițiile de trai de acolo sunt neconforme.
„Nu se respectă niște condiții sanitar igienice. Locurile de dormit sunt murdare, unde se face mâncarea este neconform, nu exista canalizare. Alimentele se păstrează neconform. Acestea pun în pericol viața celor care se află acolo,”a declarat directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Jemalschi.
Problema este că legea nu prevede sancțiuni și pentru compania care a angajat imigranții. Astfel că, deocamdată, cu amenzi s-au ales doar străinii cazați în vagoane.
„Legea prevede că străinul trebuie să informeze autoritatea despre locul de trai. Trebuie să interveni, și să schimbăm legea,” a declarat președinta Comisiei Protecție socială, sănătate și familie, Marina Morozova.
O altă problemă este că statul nu are suficienți inspectori care să-i verifice pe toți imigranții. În prezent, la inspectoratul de migrație sunt înregistrați peste 78 de mii de străini.
„Acest volum este administrat doar de 58 de ofițeri. În consecință, fiecărui ofițer de migrație îi revine în medie peste o mie de dosare active, respectiv peste 110 de dosare lunar,” a declarat secretară de stat MAI, Diana Salcuțan.
După ce TV8 a difuzat reportajul, au fost aplicate peste o sută de amenzi imigranților care și-au schimbat locul de trai, fără să anunțe autoritățile. Mai mult, au fost depistați și doi străini aflați ilegal pe teritoriul Republicii Moldova.






































