Republica Moldova se află în topul celor cinci state cu cele mai multe condamnări la CEDO. Anul trecut, Înalta Curte de la Strasbourg a pronunțat 48 de hotărâri în privința țării noastre, cu 31 mai multe decât în 2024. Cele mai frecvente încălcări raportate sunt violarea dreptului la un proces echitabil și la protecția proprietății. În toate aceste situații, statul a fost obligat să achite despăgubiri în valoare de circa opt milioane de lei.
Sunt concluziile raportului elaborat de către Agentul Guvernamental, prezentate astăzi în cadrul audierilor publice organizate de Comisia pentru drepturile omului și relații interetnice din Parlament. În 2025, Curtea a constatat 73 de violări ale drepturilor omului în 45 de hotărâri. Evenimentele care au determinat aceste încălcări s-au produs încă perioada anilor 2011 - 2022.
Tot în 2025, Curtea a constatat, pentru prima dată, încălcarea, de către Republica Moldova a articolului 4 din Convenție ce se referă la interzicerea sclaviei și a muncii forțate. Pentru toate aceste condamnări, din bugetul de stat au fost achitate despăgubiri în valoare totală de aproximativ opt milioane de lei. Autoritățile recunosc că aceste sentințe relevă că justiția din țara noastră nu funcționează eficient.
Mai mult, una din încălcările constatate la de către Înalta Curte se referă și la neexecutarea într-un termen rezonabil a hotărârilor judecătorești definitive. În acest sens, pentru magistrații din țară a fost elaborat un ghid.
„Cu regret, se menține încălcarea legată de nemotivarea hotărârilor judecătorești. Este o carență la care lucrăm deja pe parcursul a mai multor ani. CSM a elaborat un ghid privind asigurarea standardelor de calitate ale hotărârilor judecătorești, care are scopul de a asigura scrierea și motivarea hotărârilor,” a declarat membră a Consiliului Superior al Magistraturii, Aliona Miron
În 2024, Curtea de la Strasbourg a emis 17 hotărâri, comparativ cu 2025, când au fost emise 48. Cele mai multe sentințe au fost pronunțate pentru tortură șapte cazuri, pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil - șase cazuri și patru sentințe se referă la discriminare. Tot în 2024, cetățenii R. Moldova au depus 363 de plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu 44% mai puține decât un an mai devreme, acesta fiind cel mai mic număr de cereri din ultimii 10 ani.




































