Zece ucraineni, apți pentru serviciul militar, s-au ascuns printre dulapuri și cutii cu mobilier, în speranța că vor trece neobservați de vameșii ucraineni. Planul lor a eșuat însă la controlul de frontieră. Bărbații încercau să ajungă ilegal în Republica Moldova, iar întreaga operațiune era pusă la punct de o femeie de 57 de ani din Odesa. De transport se ocupa un cetățean al Republicii Moldova.
Potrivit autorităților ucrainene, șoferul le-a spus vameșilor că transportă doar piese de mobilier. La control, însă, printre cutii au fost descoperiți și cei zece pasageri clandestini.
Anchetatorii spun că femeia din Odesa identifica bărbați care voiau să evite înrolarea în armată și, în schimbul unor sume cuprinse între 10 și 14 mii de dolari, le organiza ieșirea ilegală din Ucraina.
Femeia și șoferul moldovean au fost reținuți pentru 72 de ore, iar camionul, banii și telefoanele tuturor persoanelor implicate au fost ridicate de anchetatori.




































